Peru interesata de medicamentele generice produse in Romania

 

Presedintele Republicii Peru, Ollanta Humala Tasso, a exprimat, marti, in discutiile purtate cu presedintele Traian Basescu, interesul tarii sale fata de productia de medicamente generice din Romania, iar seful statului roman si-a aratat deschiderea fata de acest subiect.

medicamenteIntr-o declaratie comuna cu Traian Basescu, sustinuta la Lima, presedintele Republicii Peru a mentionat ca au fost abordate o serie de domenii in care cele doua tari ar putea colabora, precum cel al educatiei, sportului, dar si modul prin care companiile romanesti sa poata conlucra cu cele peruane.

„Am dori ca mai multi sportivi din Romania sa ne asigure expertiza lor, de exemplu, in domeniul gimnasticii. De asemenea, ne intereseaza in domeniul sanatatii si va pot spune ca Romania produce medicamente generice la un cost mic, ceea ce este de interes pentru noi. Noi ne-am saturat sa platim mult pe medicamente scumpe”, a spus Ollanta Humala Tasso.

La randul sau, Traian Basescu a precizat ca Romania este deschisa fata de aceasta colaborare in domeniul medicamentelor generice, dar a vorbit si despre capacitatea tarii noastre de a construi locuinte din lemn ieftine.

„Romania doreste sa se implice in programul lansat de domnul presedinte Ollanta Humala Tasso cu privire la asigurarea medicamentelor generice pe care noi le producem. Romania are ca element, poate mai exotic in acea regiune a Europei, dar are capacitatea de a construi locuinte ieftine din lemn, izolate, pe care de altfel le si exportam. Putem participa la un astfel de program si in Peru”, a mai spus Basescu.

Presedintele Traian Basescu efectueaza o vizita oficiala in Peru.

economica.net.

Cuvinte cheie: , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie