Negocierea politica a funcţiilor de procuror general şi de sef DNA disputata

 

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat sâmbătă că liberalii nu pot fi de acord cu propunerile şefului statului în ceea ce priveşte numirea procurorilor şefi, menţionând că respinge orice idee de negociere politică a acestor funcţii.

crin antonescu

„Discuţia despre negocieri între partide, între actori politici, între instituţii politice privitoare la numirea celor doi procurori sunt, după părerea mea, în afara şi acestor principii şi a reglementărilor legale. Nu avem ce negocia în această privinţă nici noi, ca lideri de partide, nici noi sau eu, în ce mă priveşte, ca preşedinte al Senatului, preşedinţii Camerelor, primul-ministru. (…) Ca preşedinte al Partidului Naţional Liberal, copreşedinte al Uniunii Social Liberale, preşedinte al Senatului, nu am avut şi nu am ce negocia, nici cu perşedintele României, nici cu altcineva. Nu am exercitat, nici eu, nici vreo altă persoană din Partidul Naţional Liberal, niciodată, vreo influenţă, cu atât mai puţin vreo presiune. N-am făcut nicio sugestie ministrului Justiţiei. Cred că ministrul Justiţiei, împuternicit de Constituţie şi de lege, în această privinţă, întărit de experienţa şi calitatea sa profesională, ştie mai bine decât mine, decât partidul, decât partidele, pe cine şi cum să propună”, a declarat preşedintele PNL.

În ceea ce priveşte modificarea actualului mecanism de numire a procurorilor şefi, Antonescu a precizat că PNL nu susţine această propunere.

„Aceste lucruri nu se pot schimba peste noapte, legea în vigoare trebuie respectată ca orice lege, că nu putem ca atunci când îi convine domniei sale să schimbăm înţelesul unor articole din Constituţie – cu asta ne-am obişnuit – sau să ignorăm articole explicite ale legii. Nu putem fi aşadar de acord cu ideea că am putea să negociem procurorii «unul mie, unul ţie», nu putem fi de acord cu ideea că legea este ignorată şi CSM face propuneri pe care le avizează ministrul Justiţiei, cum înţeleg că ar vrea acuma să schimbe mecanismul Traian Băsescu Avem o lege, avem o înţelegere de principiu cu instituţiile europene care adaugă sau dezvoltă la această lege, neputând să o exceadă sau să o infirme şi cred că lucrurile se rezolvă principial corect astfel”, a adăugat Antonescu.

El a precizat că, în perspectiva modificării Constituţiei, va trebui să existe o dezbatere amplă în ceea ce priveşte statutul judecătorilor şi al procurorilor, pentru a se clarifica raporturile dintre aceşti magistraţi.

„Ideea că judecătorul este mai sus de părţi şi că procurorul este parte îmi e dragă, pentru că îmi e dragă ca liberal ideea că în justiţie cel puţin statul este parte (…) Ăsta este un principiu fundamental liberal «statul vs. cetăţeanul cutare», a explicat preşedintele PNL.

Preşedintele Trăian Băsescu a declarat că propune, ca soluţie de deblocare a impasului în desemnarea procurorului general şi a procurorului-şef al DNA, selectarea acestora de către CSM şi acceptarea persoanelor rezultate fără rezerve de către Ministerul Justiţiei şi Presedinţie. Băsescu a arătat că această soluţie poate fi funcţională dacă Guvernul şi ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, se vor pune de acord cu el să accepte din start cele două persoane selectate de CSM şi să deruleze apoi rapid procedura de desemnare prevăzută de lege.

„Având în vedere că CSM îi supraveghează în activitate, soluţia ar fi să avem încredere în CSM şi noi să ne angajăm să respectăm recomandările”, a spus Băsescu, insistând asupra neutralităţii CSM şi a eliminării astfel a suspiciunilor privind politizarea sau lipsa de transparenţă a procedurii de selecţie.

El a precizat că s-a gândit la această soluţie după ce a avansat, marţi seară, în întâlnirea cu premierul Victor Ponta şi preşedintii Camerelor, Crin Antonescu şi Valeriu Zgonea, propunerea ca selecţia celor doi procurori şefi să se facă de către o comisie în care să fie câte doi reprezentanţi ai CSM, Ministerului Justiţiei şi Presedinţiei, variantă neacceptată de cei trei.

Potrivit lui Băsescu, odată acceptată şi aplicată soluţia responsabilizării CSM privind selecţia procurorului general şi a sefului DNA, acelaşi model ar putea fi extins şi la numirea adjuncţilor celor doi, precum şi la cea a şefilor de secţii din Parchete. „Putem extinde soluţia şi pentru celelalte funcţii de adjuncţi şi şefi de secţii”, a spus el.

De asemenea, preşedintele a subliniat că acceptarea acestei soluţii ar permite şi o remediere a modului de reflectare în raportul MCV, pe care Comisia Europeană îl va prezenta săptămana viitoare, a subiectului nominalizării celor doi procurori şefi.mediafax.ro

Cuvinte cheie: , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie