Doi canadieni s-au numarat printre rapitorii islamisti ucisi in Algeria

 

Doi canadieni figureaza printre rapitorii ucisi in asaltul armatei algeriene la complexul de la In Amenas, unde o grupare islamista a desfasurat o spectaculoasa luare de ostatici soldata cu numeroase victime, a anuntat luni postul privat algerian de televiziune Ennahar TV, relateaza AFP.

algeria british petroleum„Cadavrele a doi teroristi de nationalitate canadiana au fost descoperite la In Amenas”, potrivit postului, care citeaza surse din domeniul serviciilor de securitate.

Contactata de AFP, o sursa din cadrul serviciilor de securitate nu a confirmat aceasta informatie, multumindu-se sa raspunda: „stim ca erau doi canadieni”.

Premierul Abdelmalek Sellal urmeaza sa organizeze o conferinta de presa in cursul dupa-amiezii, cand este asteptat si un bilant precis al victimelor.

Sambata seara, Ministerul de Interne a anuntat eliminarea a 32 de islamisti.

In randul ostaticilor, bilantul ar putea atinge circa 50 de morti.

Televiziunea Ennahar si cotidianul francofon El-Watan au anuntat duminica descoperirea a 25 si, respectiv, 30 de morti la complexul de exploatare a gazelor din In Amenas, in desertul algerian.

Cu o zi inainte, Ministerul de Interne anuntase moartea a 23 de persoane, ostatici straini si algerieni, civili si membri ai fortelor de securitate.

Fortele algeriene au eliberat „685 de angajati algerieni si 107 straini”, a adaugat el.
Atacatorii erau de sase nationalitati diferite, potrivit Ministerului de Interne.

Martorii oculari contactati de AFP au confirmat ca l-au auzit pe unul dintre ei exprimandu-se cu accent „nord-american” in momentul in care i-a somat in engleza pe japonezii ascunsi in camera lor sa deschida usa si i-a ucis.

Un grup islamist a atacat miercuri dimineata un autobuz care transporta straini de la complexul gazier catre aeroportul din In Amenas, situat la 1.300 de kilometri sud-est de Alger, inainte de a se replia la complexul gazier luand ostatici sute de angajati. Armata algeriana a lansat un prim asalt joi, apoi asaltul final sambata.

realitatea.net.

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie