Minerii de la Lupeni au ieşit din subteran după aproape opt ore de protest

 

Minerii de la Mina Lupeni, care au rămas în subteran după terminarea programului de lucru, nemulţumiţi de salarii, au ieşit din mină în noaptea de vineri spre sâmbătă, după aproape opt ore de protest, ei acceptând propunerea conducerii unităţii miniere de mărire a indicelui de calcul al salariului.

mina-mineri-radu-vioreanu

Directorul Minei Lupeni, Sandu Sorin, care a coborât vineri noaptea în subteran pentru a discuta cu ortacii, a declarat corespodentului MEDIAFAX că minerii au acceptat soluţia găsită de administraţie, respectiv o mărire a indicelui de calcul al salariului pentru luna ianuarie, care a fost stabilit la 0,97 pentru angajaţii care lucrează în subteran şi la 0,90 pentru personalul de suprafaţă din sectoarele de activitate auxiliare activităţii de exploatare propriu-zisă a huilei.

Ortacii au cerut să semneze un protocol cu administraţia pentru a se asigura că luna viitoare veniturilor lor nu vor fi afectate de decizia luată vineri noaptea.

Astfel, protestarii au ieşit din subteran în jurul orei 2.00, după aproape opt ore.

Directorul Minei Lupeni a precizat că activitatea de exploatare a cărbunelui nu a fost oprită în timpul protestului, minerii din schimbul doi care au refuzat să iasă la suprafaţă declanşând acţiunea de revendicare a drepturilor salariale după terminarea programului de lucru.

Alături de cei 34 de mineri din schimbul al doilea au ieşit la suprafaţă şi colegii lor din schimbul al treilea care spuneau că se vor alătura protestului dacă nu li se rezolvă nemulţumirile.

Cei 12 mineri din schimbul al doilea de la Mina Lupeni din Valea Jiului au refuzat, vineri seară, să părăsească locul de muncă după terminarea programului, rămânând în subteran, întrucât erau nemulţumiţi de salariile pe care urmează să le primească în 15 ianuarie. Ulterior, acestora li s-au alăturat alţi 22 de ortaci.

Directorul tehnic al Societăţii Naţionale a Huilei (SNH), Nicolea Drăgoi, şi liderul de sindicat al minerilor, Cristian Baleia, au coborât în subteran pentru a discuta cu ortacii.

De asemenea, mai mulţi mineri care au lucrat, vineri, în schimbul întâi şi care au terminat programul de lucru la ora 13.00 au venit la Mina Lupeni pentru a se alătura protestului celor 34 de colegi care s-au blocat în subteran, dar au rămas pe holurile unităţii miniere.

Şi cei 156 de ortaci care au lucrat în schimbul al treilea şi care se aflau în subteran la momentul protestului spuneau că se vor alătura colegilor lor dacă nu li se rezolvă nemulţumirile.

Reprezentanţii minerilor spuneau că indicele de productivitate, în funcţie de care se calculează salariile ortacilor, nu a fost, în decembrie, la nivelul de 1, care înseamnă valoarea salariului de bază în cazul Minei Lupeni, ci a fost puţin peste 0,90. De altfel, doar la două unităţi miniere din Valea Jiului, respectiv Paroşeni şi Vulcan, indicele de productivitate a fost de 1, în timp ce la celelalte cinci – Lonea, Petrila, Livezeni, Lupeni şi Uricani – indicele a variat între 0,90 şi 0,99.mediafax.ro

 

Cuvinte cheie: , , , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie