Schimbarile noului Cod de procedura civila – opinii

 

Dupa ce a fost amanat in mai multe randuri, din februarie, noul Cod de procedura civila ar trebui sa intre in vigoare. El ar putea genera o adevarata revolutie in sistemul juridic romanesc. Despre cele mai importante modificari vorbesc patru avocati de la patru case de top din Romania.

cod de procedura civilaNoul Cod prevede, pentru intaia oara, principiile care guverneaza procedura civila. Noul Cod de procedura civila reprezinta o schimbare fara precedent in epoca moderna, continand un volum urias de noutati legislative. Prin simpla schimbare a legii, sunt create premisele necesare, insa nu sunt atinse dezideratele respective. Ce obiective urmarite de legiuitor pot fi sau nu pot fi indeplinite face tema unei alte discutii, complicata si pe alocuri dureroasa. Eu imi exprim speranta ca vor exista cel putin cateva efecte imediate, si, pe termen mediu si lung, schimbari spectaculoase… Experienta ultimilor zece ani arata ca toate schimbarile spectaculoase in materie de procedura civila au generat «cutremure» in practica. in atare conditii, trebuie ca noul Cod sa se aplice, urmand ca, in functie de feedback si de rezultate, sa se modifice sau sa se adapteze chestiunile care trebuie schimbate.

Cosmin Vasile,
partener Zamfirescu Racoti Predoiu

Intrarea in vigoarea a noului Cod de procedura civila va produce, fara indoiala, un puternic impact social, impact care va fi resimtit pozitiv asupra mediului de afaceri, prin cresterea calitatii si eficientei activitatii jurisdictionale si reducerea duratei procesului civil fara a afecta drepturile fundamentale ale partilor implicate.

Normele noului cod vor determina, in general, o scurtare a duratei procesului civil prin restructurarea procesului civil si eliminarea unor termene intermediare inutile. Astfel, stabilirea unei faze scrise prealabile stabilirii primului termen de judecata va elimina posibilitatea amanarii judecarii cauzei pentru comunicarea intampinarii si a raspunsului la intampinare. Reducerea duratei procesului civil, insa, nu se poate realiza decat printr-o crestere a responsabilitatii partilor  in exercitarea drepturilor si indeplinirea obligatiilor procesuale. Astfel, modificarile aduse la procedura de citare, stabilirea unor sanctiuni clare pentru nerespectarea termenelor procedurale vor impune in sarcina tuturor partilor un comportament vigilent si prudent in legatura cu litigiile in care sunt implicate.
Aceste noutati, dar si reglementarea mai clara a cailor de atac, cu consacrarea apelului ca singura cale de atac ordinara cu caracter devolutiv vor determina, totodata, o degrevare a rolului instantelor, fapt care va influenta pozitiv atat durata procesului, cat si calitatea actului de justitie.
Un alt efect spre care tinde noul Cod de procedura civila este acela al unificarii practicii judiciare. Pentru aceasta au fost aduse modificari in reglementarea recursului in interesul legii, largindu-se categoria de persoane care pot sesiza inalta Curte de Casatie si Justitie si instituind reguli care detaliaza procedura de solutionare.

Emeric Domokos,
avocat Schoenherr si Asociaţii

Citeste restul opiniilor pe capital.ro.

Cuvinte cheie: , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie