CSM, acuzat și de procurori de lipsă de transparență și de comunicare

 

Asociatia Procurorilor din Romania își exprimă, printr-un comunicat de presă dat publicității marți, regretul „pentru lipsa de transparenta si comunicare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii care a provocat o profunda nemultumire judecatorilor”

csm

Asociatia Procurorilor din România sustine ca, in alte conditii, alegerea unui procuror in functia de presedinte al CSM ar fi putut sa fie considerata o recunoastere a contributiei acestora la eficienta justitiei. Pe de altă parte, Asociația spune că nu există dispoziții legale care să interzică unui procuror să fie șef al CSM, dar cere să se elimine ambiguitățile legislative.

Punctul de vedere al Asociației Procurorilor din România referitor la alegerile pentru conducerea CSM, redat pe site-ul luju.ro:

“Asociatia Procurorilor din Romania isi exprima regretul pentru lipsa de transparenta si comunicare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii care a provocat o profunda nemultumire judecatorilor.
In alte conditii, alegerea unui procuror in functia de presedinte anual al corpului magistratilor ar fi fost, poate, considerata o recunoastere a contributiei acestora la eficienta justitiei.
In conditiile in care aceasta alegere este motiv de dezbinare intre magistrati, de frustrare si tristete pentru judecatori, nu avem nici o satisfactie.
Nu dorim sa analizam aici cine are dreptate, unitatea magistratilor este mai importanta decat orice altceva, iar acest lucru a fost evident in lunile septembrie si octombrie 2009 cu ocazia protestului judecatorilor si procurorilor.
Apreciem pozitia AMR si UNJR care in exprimarile lor publice s-au straduit sa nu-si ofenseze colegii procurori.
De unde totusi nemultumirea judecatorilor? Nu pot procurorii sa ocupe functia de presedinte a Consiliului Superior al Magistraturii? Nici o dispozitie legala nu se opune, numai ca intr-un for profesional al magistratilor trebuie sa existe quasiconsens cel putin pentru deciziile importante.
Nemultumirile sunt generate si de unele imperfectiuni ale statutului procurorilor.
Inca din 1302 cand Filip cel Frumos a semnat ordonanta care este considerata actul de nastere al Ministerului Public, partidele sau grupurile politice s-au straduit sa obtina o cat de mica influenta asupra parchetelor prin reglementarea apartenentei lor la Executiv.
Aceeasi eroare s-a comis si in legislatia romaneasca: Constitutia din 1991 revizuita in 2003 a consacrat autoritatea ministrului justitiei asupra procurorilor.
Chiar daca Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara a atenuat mult dependenta de ministrul justitiei, chiar daca Curtea Constitutionala a recunoscut egalitatea de pozitie si cariera juridica a judecatorului si a procurorului, in constiinta opiniei publice procurorii nu sunt independenti.
Ce este de facut?
Divergente intre judecatori si procurori exista in toate statele europene si pentru acest motiv Consiliul Europei a adoptat ca document oficial Declaratia de la Bordeaux, un set de principii care trebuie sa reglementeze relatiile dintre judecatori si procurori.
Mai presus de orice, insa, este necesar sa se elimine ambiguitatile legislative.
In acest sens, Executivul si Legislativul care si-au propus obiectivul major al revizuirii Constitutiei sa indrepte statutul procurorului aducandu-l in pozitia de egalitate perfecta cu judecatorul, in folosul adevarului, binelui public, justitiei romanesti.
In ceea ce priveste actualul diferend de la Consiliul Superior al Magistraturii, asociatiile profesionale vor fi prezente la urmatoarea sedinta a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii si vor face eforturi concertate de instaurare a unui climat de conciliere, transparenta si incredere.

Presedintele Asociatiei Procurorilor din Romania
Conferentiar dr. Constantin Sima”

Judecătorii de la Asociația Magistraților din România (AMR) și de la Uniunea Națională a Judecătorilor din România (UNJR) contestă alegerea din 4 ianuarie a procurorului Oana Schmitt Hăineală în fruntea CSM și amenință cu revocarea membrilor CSM dacă acest lucru nu va fi remediat.

Pentru vicepreședinția CSM își anunțaseră candidatura Alina Ghica, fost președinte al Consiliului, și Cristi Danileț, însă și candidaturile acestora sunt contestate, iar ședința de mâine pentru alegerea vicepreședintelui a fost amânată. cotidianul.ro

Cuvinte cheie: ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie