ULTIMUL HOP al cardului de sănătate

 

Documentul va fi distribuit în prima jumătate a anului. Medicii de familie, care ar trebui să încarce datele pacienţilor, se opun.

medic

De la jumătatea anului, cardul de sănătate va deveni „buletinul” fără de care nu veţi mai putea primi servicii medicale. După implementarea reţetei electronice, lansarea cardului este următoarea etapă în controlul fondurilor şi transparenţa sistemului sanitar, care se va finaliza prin lansarea dosarului medical electronic..

Momentan, singurii care merg la doctor cu cardul sunt arădenii, unde a fost lansată încă din luna decembrie o etapă pilot de testare. Judeţul nu a fost ales întâmplător, acolo funcţionând deja un sistem informatic privat încă de dinainte de lansarea SIUI (sistemul informatic unic integrat al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate).

„Nu suntem de la evidenţa populaţiei”

Cardul naţional de sănătate va cuprinde atât un cod unic, care va dovedi dacă pacienţii sunt sau nu asiguraţi, cât şi date personale ale bolnavilor, care le vor fi de ajutor medicilor de la Urgenţe: persoane de contact în caz de urgenţă, grupa sanguină, acordul de a dona organe, eventuale boli cronice etc.

Toate aceste informaţii vor trebui încărcate pe card de medicii de familie, lucru care a stârnit deja un val de nemulţumire în rândul acestora.

„Suntem de acord să folosim cardul, dar nu să-l distribuim şi să-l inscripţionăm. Acest lucru necesită mult timp, în plus nu noi trebuie să validăm date de identificare. Nu suntem evidenţa populaţiei, suntem medici”, a declarat dr. Rodica Tănăsescu, preşedintele Societăţii Naţionale a Medicilor de Familie. Medicul a adăugat că au fost de acord cu reţeta electronică pentru o mai mare transparenţă la prescriere.

De la 1 ianuarie, atât cardul de sănătate, cât şi reţeta electronică au devenit obligatorii. Tipizatele au ieşit din uz de la această dată, iar medicii care le mai prescriu vor fi sancţionaţi.

Cu toate acestea, mulţi doctori încă întâmpină dificultăţi atunci când încearcă să prescrie reţete în noul format. Cum vechile reţete nu mai pot fi decontate, mulţi dintre bolnavi se văd nevoiţi ca în această perioadă să-şi plătească, medicamentele com pensate din buzunar.

Externaţi fără reţetă electronică

Cele mai mari probleme la eliberarea reţetelor electronice sunt la Casa OPSNAJ, pe ale cărei liste sunt înscrişi angajaţi şi pensionari ai Ministerului de Interne, Ministerului Justiţiei şi Mapn. De asemenea, multe dintre spitale şi ambulatoriile acestora nu sunt pregătite să elibereze reţete.

„Acest lucru trebuie rezolvat, pentru că, la ieşirea din spital, bolnavii trebuie să primească reţetă pentru 30 de zile. Pacienţii sunt trimişi la medicii de familie pentru transcrierea reţetelor, dar sunt anumite medicamente pe care nu avem dreptul să le prescriem: citostatice, insulină, medicamente pentru psihoze etc”, a explicat preşedintele SNMFR. EVZ.ro

Cuvinte cheie: , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie