Mircea Aron judecator si membru in Consiliul Superior al Magistraturii si-a depus candidatura pentru sefia CSM
Judecatorul Mircea Aron, membru in Consiliul Superior al Magistraturii din partea inaltei Curti de Casatie si Justitie, si-a depus oficial candidatura pentru functia de presedinte al CSM, pe site-ul oficial al institutiei fiind publicat vineri dimineata proiectul sau de candidat.
Mircea Aron sustine ca a decis sa candideze deoarece, in calitate de judecator al iCCJ, intelege foarte bine situatia cu care se confrunta „cea mai grea instanta din tara” din cauza lipsei de personal si cat de „important este sa se revina la normal”. De asemenea, hotararea sa de a candida este rezultatul „indemnului transparent al unei majoritati consistente din randul judecatorilor membri ai CSM”, mai mentioneaza Aron, subliniind ca de-a lungul carierei de 31 de ani de magistratura nu a avut nicio functie de conducere in sistemul judiciar.
„In conditiile de astazi ale Romaniei, in care atmosfera este intoxicata, sufocata de tot felul de crize, speranta publica in buna credinta a celor care exercita functii de demnitate a devenit o himera. Prin urmare, oricine isi asuma candidatura la o astfel de functie trebuie sa devina constient ca angajamentul in functii de decizie in serviciul public se expune suspiciunii, erodarii propriei imagini si invadarii spatiului intim dincolo de limitele rezonabile. Daca mai adaug modul in care o buna parte din media, in goana dupa subiecte si audienta amplifica aceasta ambianta, trebuie sa ai o determinare serioasa in demersul de ocupare a unei functii de conducere, fie ea si aceea de presedinte al Consiliului Superior al Magistraturii pe termen de un an”, considera judecatorul.
El subliniaza ca, in cursul mandatului de membru CSM, a interpretat notiunea de ‘consiliu” ca fiind un organ colegial in care deciziile se iau dupa dezbateri serioase, cu argumente lipsite de emotivitati si partizanate, ca asumarea deciziilor in afara spatiului care defineste CSM-ul ca organ colegial este riscanta, pernicioasa.
Mircea Aron sustine ca un alt motiv care l-a determinat sa candideze este avantajul de a fi unul dintre judecatorii iCCJ, deoarece poate intelege mai bine greutatile cu care se confrunta institutia din cauza lipsei de personal.
„Or, in perioada de 20 de ani de cand sunt in aceasta instanta, Curtea nu s-a confruntat cu o conditie atat de grea: 29 de judecatori lipsa din schema acesteia. Paradoxal, cea mai importanta si cea mai grea instanta din tara se confrunta cu cea mai rea situatie de personal. Am staruit in cei doi ani, de cand aceasta se agraveaza, in remedierea ei. S-a mers in mai rau. S-a ajuns ca judecatorii din completele de judecata sa termine uneori sedintele de judecata dupa ora 24:00. Nu este locul aici pentru a cauta raspunderi. Important este sa se revina la normal. Desigur, pentru presedintele CSM aceasta trebuie sa devina o prioritate. Cine ar putea sa inteleaga mai bine in Consiliu aceasta prioritate decat un judecator al instantei supreme care s-a confruntat cu aceasta problema? Anul 2013 se anunta, asa cum precizeaza si conducerea inaltei Curti, o perioada de modificari radicale in competenta acestei instante, prin intrarea in vigoare a noului Cod de procedura civila care instituie mecanisme procedurale noi in rezolvarea cauzelor civile”, se arata in proiectul de candidat.
El mai spune ca, nu in ultimul rand, hotararea de a candida este rezultatul indemnului transparent al unei majoritati consistente din randul judecatorilor, membri ai CSM.
Judecatorul mentioneaza ca de mare importanta va fi comunicarea CSM cu ministrul Justitiei, cu Legislativul si cu Executivul si considera o oportunitate ca actualul ministru al Justitiei este un magistrat care a plecat in actuala functie din calitatea de judecator al inaltei Curti, membru al Consiliului.
Aron spune ca o alta prioritate a sa in 2013 va fi aceea de a actiona in calitate de garant al independentei justitiei.
„Statul de drept este una dintre valorile fundamentale ale Uniunii Europene, dar si un deziderat al societatii romanesti. Or, acesta poate fi realizat doar printr-o justitie performanta, eficienta si mai ales independenta. (…) in ce priveste functionarea Consiliului, consider ca este necesar sa punem mai multa ordine in activitatea acestuia, sa stabilim precis orarul saptamanal in care vor avea loc sedintele de plen, de sectie, dar si intalnirile membrilor comisiilor pe domenii de activitate si ale grupurilor de lucru. (…) Referitor la atributiile Consiliului, in prima partea a anului trebuie finalizate lucrarile Comisiei nr. 1, referitoare la modificarile legilor justitiei ce urmeaza sa fie prezentate ministrului justitiei in vederea sesizarii Parlamentului. Din dezbaterile ce au avut loc in cadrul Comisiei nr. 1, dar si din cele care au loc in spatiul public rezulta ca ar fi oportuna o mai accentuata contributie a sectiei de procurori din CSM in numirea sefilor la varf din cadrul Ministerului Public, ca este necesara regandirea sistemului de evaluare a activitatii magistratilor pentru eficientizarea acestuia”, mai arata magistratul.
De asemenea, Mircea Aron subliniaza ca anul 2013 a fost declarat si anul unor reforme constitutionale profunde si ca va fi important ca statutul magistratului sa nu fie degradat, ca independenta justitiei sa nu fie afectata si ca o atentie speciala va trebui acordata de conducerea CSM Mecanismului de Cooperare si Verificare.
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!