Miliardarul roman Frank Timis partener cu PetroChina pentru Africa
African Petroleum, cea mai mare companie a miliardarului Frank Timiş, a semnat un memorandum cu PetroChina, compania petrolieră de stat a Chinei, pentru explorarea şi exploatarea în parteneriat a unor perimetre petroliere în Coasta de Fildeş, Gambia, Liberia, Senegal şi Sierra Leone, potrivit site-ului oficial al lui Timiş.
Perimetrele petroliere sunt concesionate de compania lui Timiş de la guvernele statelor africane iar înţelegerea cu chinezii prevede înfiinţarea unei firme mixte deţinută în proporţie de 20% de PetroChina.
African Petroleum este o companie listată la bursa australiană cu o capitalizare de piaţă de circa 2,3 miliarde de dolari. Este axată pe explorarea de hidrocarburi în vestul Africii.
PetroChina este cea mai mare companie chineză şi una dintre cele mai mari din lume ca valoare de piaţă cu o capitalizare de aproape 300 de miliarde de dolari
Timiş este, potrivit Capital, cel mai bogat român cu o avere de 1,6 miliarde de euro.
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!