Etnobotanicele „transformate” in ingrasaminte de flori, sare de baie si pudra cosmetica de patronii magazinelor de vise

 

Ingrasaminte de flori, odorizante de camera, sare de baie, pudra cosmetica sustineau ca vand administratorii unor magazine de etnobotanice din Capitala, care au fost inchise in urma controalelor politistilor, au precizat, miercuri, pentru Agerpres, surse judiciare.

etnobotaniceIn urma perchezitiilor efectuate in Bucuresti, anchetatorii au descoperit ca patronii „magazinelor de vise” aveau firmele „deghizate”.

Sapte magazine unde se vindeau etnobotanice au fost inchise dupa ce politistii de la Brigada de Combatere a Criminalitatii Organizate Bucuresti impreuna cu procurorii DIICOT au efectuat, marti, mai multe perchezitii la domiciliile unor suspecti de trafic de droguri de risc si de mare risc si la firmele administrate de acestia unde au fost ridicate aproximativ 6 kilograme de substituenti de droguri.

Potrivit anchetatorilor, asa numitele „magazine de vise” erau in sectoarele 1, 2, 4 si 5.

Cele 17 perchezitii efectuate de politisti au vizat nu doar magazinele, ci si un club din Centrul Vechi si noua resedinte si domicilii ale liderilor retelelor, au precizat sursele citate.

Procurorii DIICOT au emis ordonante de retinere pe numele a sase persoane care urmeaza sa fie prezentate cu propunere de arestare preventiva la Tribunalul Bucuresti.

In urma perchezitiilor si a activitatilor de cercetare desfasurate au mai fost descoperite si ridicate suma de 86.000 de lei, patru laptopuri, doua case de marcat, o unitate centrala pentru computer, opt telefoane mobile si opt cartele SIM, precum si diferite materiale folosite la ambalare pentru vanzarea substituentilor.

Timp de aproximativ noua luni, politistii Brigazii de Combatere a Criminalitatii Organizate Bucuresti – Serviciul Antidrog – Biroul Substituenti Droguri si procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Bucuresti au efectuat investigatii pentru probarea activitatii infractionale a unor grupuri specializate in distributia de substituenti de droguri (etnobotanice) si droguri pe raza Capitalei.

In cauza a fost probata activitatea infractionala a 13 suspecti cu varste cuprinse intre 18 si 34 de ani, toti din Bucuresti care au fost condusi pentru audieri la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Bucuresti.

Suspectii sunt cercetati sub aspectul savarsirii infractiunilor de trafic de droguri de risc si de mare risc, efectuarea cu intentie de operatiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, pretinzand sau disimuland ca acestea sunt produse autorizate potrivit legii sau a caror comercializare este permisa de lege si constituirea unui grup infractional organizat.

agerpres.ro.

Cuvinte cheie: , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie