Apple, Google, Facebook si Samsung, intr-un consortiu care a cumparat patente de 525 milioane de dolari de la Kodak
Din consorţiu mai fac parte Amazon.com, HTC, Research In Motion (producătorul smartphone-urilor BlackBerry), Huawei, Adobe şi Fujifilm, iar valoarea pachetului de patente era estimată la începutul licicaţiei la maximum 2,6 miliarde de dolari, transmite Bloomberg.
„Este numai o mică parte din portofoliul nostru de patente. Rămânem proprietarii a aproximativ 9.600 de alte invenţii„, a declarat un purtător de cuvânt al Kodak.
Astfel de colaborări între companii rivale sunt la ordinea zilei în domeniul drepturilor de proprietate intelectuală, competitorii reuşind astfel să prevină potenţiale litigii costisitoare.
Anul trecut, un consorţiu din care au făcut parte Apple, Microsoft şi Research In Motion a preluat peste 6.000 de patente de la grupul Nortel Networks, aflat în faliment, pentru 4,5 miliarde de dolari. Google a pierdut acea licitaţie, la care a participat cu o ofertă de 900 milioane de dolari.
Kodak avea nevoie de cel puţin 500 milioane de dolari în schimbul patentelor scoase la licitaţie, pentru a obţine o linie de finanţare de 830 milioane de dolari în cadrul planului de ieşire din faliment până la jumătatea anului viitor.
Pentru a obţine finanţarea, Kodak trebuie să atragă investitori dispuşi să preia două divizii ale grupului şi să găsească o soluţie în privinţa datoriilor către foştii angajaţi din Marea Britanie.
Kodak, pionierul fotografiei moderne, a dat faliment în acest an după 132 de ani de activitate, cu datorii de 6,75 miliarde de dolari şi active de 5,1 miliarde de dolari.mediafax.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!