Romania se pregateste pentru adoptarea monedei unice si pentru aderarea la spaţiul Schengen

 

Potrivit lui Ponta, în privinţa Consiliului de supraveghere bancară, care va fi discutat joi seară de către Consiliul European, importantă pentru România este implicarea şi a statelor care nu fac parte din Zona euro în procesul de decizie, iar România va urma să fie parte la acest organism.

deblocare fonduri CE

Totodată, premierul a arătat că, în privinţa aderării la Schengen, poziţia Guvernului este ca la Consiliul European să se ia act de deplina capacitate tehnică a României şi îndeplinirea tuturor condiţiilor, urmând ca după publicarea raportului MCV de către Comisia Europeană, la următorul Consiliu JAI, din martie 2013, să fie discutat şi „un calendar clar şi precis de aderare”.
Întrebat dacă Guvernul a transmis preşedintelui Băsescu să solicite la Consiliul European să fie menţionat în concluziile reuniunii faptul că sunt îndeplinite criteriile tehnice de aderare la Schengen, Ponta a subliniat că nu i s-a cerut nimic în mod special şefului statului.

Noi ne dorim să fie inclusă (menţiunea în concluziile Consiliului n.r.), nu ştiu care va fi finalul, o să aflăm împreună diseară. Până la urmă decizia se ia în martie la JAI„, a spus Ponta.

Totodată, întrebat despre faptul că preşedintele Traian Băsescu a afirmat că raportul MCV va fi „dezastruos”, Ponta a răspuns că el crede că următorul raport MCV, invocat de Olanda şi Germania cu privire la aderarea Schengen, „va fi nici bun, nici dezastruos„.

El a mai ţinut să arate că sunt doar „zvonuri” că pe lângă şi Olanda şi Germania mai sunt şi alte ţări care în acest moment au obiecţii privind aderarea la Schegen, cum ar fi Belgia, Danemarca sau Finlanda.

Ponta a arătat că poate garanta în privinţa Belgiei şi Danemarcei pentru că s-a întâlnit la reuniunea PES de joi cu premierii acestor ţări şi a discutat cu ei despre subiectul Schengen.

Secretarul de stat în MAE George Ciamba a cerut, la reuniunea Consiliului Afaceri Generale (CAG) de la Bruxelles, ca la Consiliul European de iarnă să fie reconfirmat că România a finalizat implementarea măsurilor compensatorii decise în martie privind aderarea la spaţiul Schengen.

În cadrul CAG, şeful delegaţiei române a abordat şi subiectul privind aderarea României la spaţiul Schengen, reiterând faptul că România a finalizat implementarea măsurilor compensatorii decise la Consiliul European din martie 2012. Ca urmare, România a solicitat ca aceste rezultate să fie reconfirmate cu ocazia Consiliului European din decembrie 2012„, relatează un comunicat MAE transmis marţi MEDIAFAX.

Totodată, oficialul MAE a transmis aşteptarea ca subiectul aderării României la spaţiul Schengen să fie reluat în cadrul primului Consiliu JAI din mandatul Preşedinţiei irlandeze.

În cadrul secţiunii reuniunii CAG la care a fost prezent şi preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a avut loc un schimb de opinii şi asupra foii de parcurs privind consolidarea Uniunii Economice şi Monetare (UEM).

Potrivit MAE, George Ciamba a subliniat necesitatea evidenţierii, în concluziile Consiliului European, a importanţei asocierii statelor non-Euro la diversele procese, în vederea evitării fragmentării pieţei unice.
Demnitarul român a reliefat, de asemenea, interesul României, din perspectiva de stat membru care va adopta moneda unică, asupra obiectivităţii şi predictibilităţii criteriilor de aderare la Euro.

Totodată, el a subliniat necesitatea ca negocierile în curs privind primul pilon al Uniunii Bancare (Mecanismul unic de supraveghere al sectorului financiar), să prevadă condiţii de asociere la mecanism ale statelor non-Euro, care să nu genereze un dezavantaj competitiv al sectorului financiar din aceste state.

mediafax.ro

 

Cuvinte cheie: , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie