Idee revolutionara: Asfaltul inlocuit cu panouri solare

 

Cercetarile din domeniul energiei au ajuns si la capitolul autostrazi. Americanii au pus la punct un panou solar ce ar putea acoperi soselele si care ar genera de trei ori mai multa energie decat productia actuala a SUA. Implementarea proiectului este inca impiedicata din cauza costurilor enorme, dar pe masura ce tehnologia evolueaza acesta poate deveni cu usurinta realitate.

Sotii Julie si Scott Brusaw, din statul american Idaho, au pus bazele companiei Solar Roadways la inceputul crizei financiare, iar planurile lor au ajuns deja pe masa autoritatilor americane.

„La inceput, jumatate dintre persoanele carora le prezentam ideea ne considerau genii si cealalta jumatate lunatici. Duritatea sticlei (pe care vor circula masinile n.red.) se regaseste intre cea a otelului si a otelului inoxidabil. Se va crea si o infrastructura potrivita pentru autovehiculele electrice, sub forma unor refugii in care se poate reincarca bateria”, sustine Scott Brusaw. Solar Roadway investigheaza deja folosirea inductantei mutuale pentru a incarca bateriile EV in timp ce masinile circula pe panouri solare pentru sosele.

America dispune, in prezent, de peste 72.500 de kilometri patrati de drumuri acoperite cu asfalt si beton expuse la soare. Energia produsa de soselele acoperite cu astfel de panouri ar depasi de trei ori productia actuala de energie a SUA si ar elimina nevoia de termocentrale. Numai in 2009, americanii au consumat 3,741 mld. de kilowati ora (kWh) de electricitate.

Fondatorii Solar Roadways au estimat eficienta panourilor la 15% si timpul de iluminare efectiva a acestora la 4 ore pe zi. in acest fel, un panou va produce 7,6 kWh pe zi, iar un kilometru de autostrada cu patru benzi, 8.300 kWh pe zi. Panourile sunt garantate pentru sapte ani, iar eficienta poate fi dublata in functie tehnologia folosita pentru productie. Un proiect similar aflat in functiune pe o zona de intersectie a doua autostrazi din Statele Unite acopera 740 metri patrati si produce anual 112.000 kWh.

Dupa calculele Solar Roadways, ar fi necesare cinci miliarde de panouri de 3,6 x 3,6 metri pentru a acoperi toate drumurile din SUA. Asta ar presupune o productie imensa care ar genera locuri de munca pe masura. Impedimentul actual ramane insa costul imens al unui panou, care ajunge la 7.000 de dolari bucata.

„La prima ninsoare panourile solare nu mai functioneaza, motiv pentru care ne-am gandit ca trebuie sa punem un element de incalzire pe suprafata. Liniile de demarcatie de pe sosele vor fi inlocuite cu un sistem de leduri, iar daca apare cineva pe drum, o caprioara sau un biciclist, drumul este atat de inteligent, incat avertizeaza soferul sa incetineasca”, spune Scott Brusaw, de meserie inginer electrotehnic.

America pierde anual 165 mld. dolari in productivitate din cauza ca oamenii sunt blocati in trafic, din cauza lucrarilor de reparatii. La soselele solare, partea de reparatii se face foarte usor, doar inlocuind  panourile stricate.

In 2009, Solar Roadways a castigat un contract de la Federal Highway Administration pentru a construi primul prototip de panou solar pentru strazi din lume. Ulterior a primit o subventie de 750.000 de dolari din partea aceleasi institutii, pentru dezvoltarea unei parcari acoperite cu panouri solare de acest tip, care sa fie testata sub toate aspectele climatice si in diferite conditii solare.

capital.ro.

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie