Noul director al Yahoo ar putea câştiga până la 100 de milioane de dolari în cinci ani
Noul director general al Yahoo, Marissa Mayer, ar putea primi un pachet salarial, format din salariu, acţiuni, prime şi bonusuri de fidelitate, de până la 100 de milioane de dolari pentru o perioadă de cinci ani, potrivit Wall Street Journal.
Mayer, care s-a alăturat Yahoo după o carieră de 13 ani la grupul rival Google, va primi 5,4 milioane de dolari pentru a doua jumătate a acestui an şi câte 20 de milioane pe an pentru restul perioadei. Unele bonusuri sunt legate de obiective de performanţă, se arată într-un document transmis bursei din SUA.
Yahoo speră ca Mayer să reuşească o revitalizare a operaţiunilor grupului.
Deşi o comparaţie este dificilă, predecesorii actualului director, Scott Thompson şi Carol Bartz, au primit pachete salariale în valoare de 27 milioane de dolari, respectiv 44,6 milioane de dolari. Ambii directori au părăsit Yahoo înaintea expirării contractului. Thompson a demisionat după numai cinci luni, iar Bartz a fost concediată în toamna anului trecut după doi ani şi jumătate la conducerea grupului.
Mayer, 37 de ani, s-a alăturat Yahoo săptămâna aceasta, din poziţia de vicepreşedinte al diviziei Google pentru hărţi şi servicii de locaţie.
Pachetul salarial al noului şef al grupului include acţiuni restricţionate evaluate la 14 milioane de dolari, care ar trebui să asigure „compensaţii parţiale” pentru Mayer, după ce a renunţat la unele beneficii de la Google. În plus, Mayer ar putea primi şi bonusuri de loialitate în valoare 15 milioane de dolari pe parcursul celor cinci ani.
Mayer nu a fost unul dintre directorii de top la Google, aşa că pachetul salarial nu a fost făcut public.
Noul director general trebuie să revitalizeze Yahoo, care înregistrează peste 700 de milioane de vizitatori unici pe lună pe site-urile de ştiri, sport şi email, dar nu a reuşit să dezvolte servicii web inovative şi se află cu umult în urma rivalilor în privinţa ofertei de instrumente sofisticate pentru clienţii din publicitate.
Yahoo a anunţat, săptămâna aceasta, o scădere de 4% a profitului net în trimestrul al doilea, la 227 milioane de dolari, în timp ce veniturile au coborât cu 1%, la 1,22 miliarde de dolari.
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!