România recunoaste titlurile de medic specialist din Australia, Canada, Israel, Noua Zeelanda si SUA

 

România recunoaste titlurile oficiale de calificare ca medic specialist eliberate, în afara granitelor UE, de Australia, Canada, Israel, Noua Zeelanda si SUA, pentru mai multe specialitati medicale, printre care anestezie terapie intensiva, cardiologie si chirurgie cardiovasculara.

Anuntul a fost facut, dupa sedinta de guvern de marti, de catre ministrul Sanatatii, Raed Arafat, care a precizat ca, la solicitarea Ministerului Sanatatii, Exectivul a aprobat Ordonanta de urgenta privind echivalarea titlurilor de medic specialist eliberate de Australia, Canada, Israel, Noua Zeelanda si SUA.

„Masura vine în sprijinul medicilor români care vor sa se întoarca sa profeseze acasa, dar si a cetatenilor din cele cinci state care vor sa colaboreze cu profesionistii nostri. În prezent, statele Uniunii Europene se confrunta cu fenomenul migratiei profesionistilor din sanatate. Profesia cea mai sensibila la fenomenul migratiei în tara noastra este cea de medic. Avem medici români care au obtinut specializari în state membre sau în afara Uniunii si care doresc sa revina în tara, pentru a practica profesia în România. În ultimii trei ani, aproximativ 15 medici specialisti care au facut pregatirea de specialitate în SUA, Israel, Canada, Australia si Noua Zeelanda s-au adresat Ministerului Sanatatii în vederea recunosterii specialitatii, pentru a reveni sa practice în România”, a spus Raed Arafat.

Ministrul Sanatatii a precizat ca specialitatile în care sunt confirmati acesti medici sunt si cele deficitare în sistemul sanitar românesc, respectiv anestezie terapie intensiva (ATI), cardiologie, endocrinologie, medicina interna, anatomie patologica, oncologie medicala, psihiatrie, pediatrie, oftalmologie si chirurgie cardiovasculara.

Potrivit ordonantei de urgenta, calificarile obtinute de catre medici în cele cinci tari se echivaleaza cu certificatul de medic specialist eliberat de Ministerul Sanatatii pentru specialitatea respectiva, cu conditia ca formarea de medic specialist pentru care se solicita echivalarea sa se fi efectuat în conditii de studiu si practica medicala ce asigura competenta profesionala a acestuia, similara cu competenta profesionala a medicilor pe plan national.

O alta conditie pentru echivalare este ca titlurile oficiale de calificare ca medic specialist sa fie eliberate de autoritatea desemnata în statul pe teritoriul caruia a avut loc formarea.

Criteriile si metodologia de echivalare se aproba prin ordin al ministrului sanatatii, cu avizul Colegiul Medicilor din România.

Florin Stoican, adevarul.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie