Riscul fiscal al tranzactiilor intra-grup

 

Preturile la care se transfera bunuri fizice, proprietati necorporale sau se furnizeaza servicii intra–grup reprezinta o problema de actualitate cu care se confrunta majoritatea companiilor si multinationalelor cu activitate în România, mai ales pe fondul intensificarii controalelor efectuate de autoritatile fiscale în urma carora sunt solicitate tot mai des documentatiile aferente stabilirii preturilor de transfer.

Acest subiect a fost dezbatut pe larg în cadrul întâlnirii cu tema “Cerintele legislatiei în domeniul preturilor de transfer – provocare sau oportunitate?”, organizata de Musat & Asociatii în colaborare cu Amcham, si la care au luat parte oficiali ai Autoritatii Nationale de Administrare Fiscala (ANAF), dar si reprezentanti ai mediului de business din România, din cadrul companiilor de top din industria farma, energie, servicii financiare, FMCG si IT .

„În practica, autoritatile fiscale solicita dosarul preturilor de transfer în cadrul tuturor tipurilor de inspectii fiscale: inspectie fiscala generala, inspectii pentru rambursare de TVA, inspectii fiscale partiale. Cu predilectie, acestea se concentreaza asupra contribuabililor care înregistreaza pierderi fiscale si desfasoara tranzactii cu societati din grup. Totusi, exista în continuare o interpretare neunitara din partea autoritatilor fiscale în ceea ce priveste stabilirea preturilor la care se perfecteaza tranzactiile între afiliati. Apreciem însa deschiderea acestora în a întelege complexitatea problemelor ridicate în practica si preocuparea de a identifica solutii pentru simplificarea metodologiei de control. Acest aspect este cu atât mai important cu cât Uniunea Europeana manifesta un interes deosebit cu privire la relatiile existente între companiile din acelasi grup si modul în care autoritatile de control ale diverselor state membre analizeaza aspectele tranzactiilor de acest tip, în vederea stabilirii pretului corect al pietei”, a declarat Ionut Bohâlteanu, Partner Musat & Asociatii – Consultanta Fiscala.

În cadrul discutiilor, au fost punctate si elementele esentiale de care un agent economic trebuie sa tina seama atunci când efectueaza o tranzactie cu o întreprindere afiliata, dar si tipul de servicii aflate cu precadere în atentia autoritatilor de control.

“ANAF verifica frecvent serviciile de management si consultanta prestate de societati din cadrul grupului (mai ales societati straine), activitatile din domeniul IT, cercetare – dezvoltare sau inginerie prestate catre societati afiliate (în special când societatea din România îndeplineste functii specifice în cadrul grupului si a fost înfiintata în acest scop), dar si vânzarile de bunuri produse în România catre societati afiliate”, a punctat Bogdan Voinescu, Tax Partner Musat & Asociatii – Consultanta Fiscala.

Obligativitatea întocmirii dosarului preturilor de transfer se aplica tranzactiilor cu marfuri, materii prime, mijloace fixe sau bunuri intangibile, finantarilor în cadrul grupului, dar si serviciilor de consultanta, management, IT sau asistenta juridica. Stabilirea pretului de piata al tranzactiilor între persoane afiliate de catre ANAF se face folosind una din metodele prevazute de legislatie: metoda compararii preturilor, metoda cost-plus, metoda pretului de revânzare, metoda marjei nete sau metoda împartirii profitului.

juridice.ro

Cuvinte cheie: , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie