Restituirea taxelor de timbru- stimulent legal pentru mediere

 

Modificarile si completarile din continutul Legii nr. 192/2006 survenite ca urmare a adoptarii Legii nr. 115/2012, prevad date diferite de intrare în vigoare.

Astfel, potrivit art. II din Legea nr. 115/2012, toate dispozitiile noi  au intrat în vigoare la 1.10.2012, cu exceptia art. 60/1, care va intra în vigoare la 6 luni de la data publicarii legii în Monitorul Oficial, respectiv la 9.01.2013.

O prima precizare care se impune este aceea ca si dispozitiile art. I care modifica prevederile art. 2 alin.1 din legea nr. 192/2006, referitoare la caracterul obligatoriu al participarii la sedinta de informare privind medierea, vor intra în vigoare tot la data de 9.01.2013, având în vedere urmatorul argument:
 Modificarea art. 2 alin.1 face precizarea ca aceasta participare obligatorie se realizeaza „ în conditiile prevazute de prezenta lege ”, conditii care se regasesc, în cea mai mare parte, la pct. 13 al art. I, respectiv cel care vizeaza introducerea noului articol cu nr. 60/1 si care va intra în vigoare doar la 9.01.2013, ceea ce atrage dupa sine amânarea aplicabilitatii modificarilor art.2 alin.1 pâna la aceasta data.
O a doua precizare care se impune în legatura cu modificarea art. 2 alin.1 este cea referitoare la trimiterea facuta în interiorul textului la prevederile art. 182 alin.1 pct.1 lit.e din Codul de procedura civila.

Dincolo de gresita trimitere care nu a avut în vedere modificarile survenite dupa publicarea în Monitorul Oficial al Codului de procedura civila si care are o noua numerotare dupa republicare, aplicarea textului privind sanctionarea cu amenda judiciara a partilor care refuza sa participle la sedinta de informare, va întâmpina dificultati de aplicare în practica.

Astfel, articolul 187 pct.1 alin.1 C.proc.civ., privind cazurile de aplicare a sanctiunii amenzii judiciare , conditioneaza aplicarea amenzii partilor care refuza sa se prezinte la sedinta de informare, de acceptul partilor, textul fiind preluat în forma  în care se regaseste  în Legea nr. 202/2010, prin care s-a introdus pentru prima data obligatia judiciara a partilor de a participa la informarea facuta de catre mediator privind posibilitatea si avantajele medierii, prin art. 40 si 47, care sunt si azi în vigoare.

Prevederile art. 105 din Legea 202/2010, sunt  reluate în Codul de procedura civila republicat, prin sintagma „ daca a acceptat, potrivit legii ”, modificare care conditioneaza aplicarea amenzii de acceptul partilor de a participa la informare. Prin urmare, exista o contradictie între formulari, pe de o parte caracterul obligatoriu al participarii în raport cu o sanctiune conditionata de acceptul partilor, contradictie cu atât mai greu de conciliat, cu cât în art. 2 alin. 1 se mentioneaza expres ca prevederile referitoare la sanctiunea amenzii din Codul de procedura civila  „ ramân aplicabile în mod corespunzator”.

În consecinta, în lipsa unei sanctiuni limpezi, neconditionate si eficiente, prevederile privind obligatia partilor de a se prezenta la mediator pentru informare, nu vor avea efectul scontat si dorit de a face cunoscuta medierea si avantajele ei, celor implicati în conflicte.

De altfel, nici modul de redactare a textelor care instituie aceasta obligatie nu face posibila o aplicare facila si eficienta a acestora în practica, preconizându-se numeroase dificultati atât pentru judecatori si mediatori, cât si pentru parti.

Astfel, textul nu are o formulare care sa oblige partile sa se prezinte împreuna la acelasi mediator, el rezumându-se sa precizeze ca dovada se face prin procesul-verbal  întocmit  de catre mediator, ceea ce permite ca partile sa se adreseze unor mediatori diferiti, lipsind mediatorul de posibilitatea de a convinge partile sa aleaga procedura medierii.

Modificarile nu au în vedere nici obligatiile pe care le au partile sau mediatorul privind prezentarea partilor la informare, iar daca ea se realizeaza prin citarea partilor, nu este stabilit modul în care se face dovada citarii acestora, situatia fiind îngreunata în cazurile în care nu se cunoatte domiciliul partilor sau acestea domiciliaza în strainatate, ceea ce mai ridica si problema costurilor legate de citare.

Cu privire la cheltuielile privind citarea, se mai ridica si problema persoanelor care beneficiaza de ajutor public judiciar si de la care nu pot fi pretinse cheltuieli cu niciun titlu, în caz contrar putându-se aprecia orice prevedere ca fiind neconstitutionala în raport cu liberul acces la justitie.

În concluzie, rezulta în mod evident necesitatea de modificare a prevederilor  Legii 192/2006, republicata ca urmare a dispozitiilor Legii nr. 115/2012, ceea ce este dovedita si prin sesizarile adresate de catre mai multe Curti de Apel atât Consiliului Superior al Magistraturii, cât si Ministerului de Justitie.

Ca urmare a sesizarilor facute de catre judecatori, Consiliul Superior al Magistraturii a initiat o întâlnire cu reprezentantii Ministerului Justitiei si ai Consiliului de mediere, dezbatându-se neajunsurile semnalate cu privire la Legea nr. 115/2012.

Ceea ce se impune însa, este o afisare a amendamentelor propuse de catre cele trei institutii pe site-ul fiecaruia, pentru a se putea da posibilitate celor interesati de a formula observatiile necesare în vederea definitivarii unui proiect menit sa corecteze continutul legii de asa maniera, încât sa asigure o aplicare facila si eficienta a prevederilor sale în practica.

De asemenea, ar fi necesar sa se revina asupra abrogarii partiale a dispozitiilor legale care a sigurau posibilitatea restituirii taxelor de timbre în situatia cauzelor solutionate prin mediere, motivarea axându-se pe rezolutia adopata de catre Uniunea Europeana cu privire la implementarea Directivei 52/CE/2008 în materia medierii si în care România a fost evidentiata pentru stimulentul legal asigurat celor care au apelat la mediere.

În acest sens ar fi util un demers oficial al Consiliului de mediere la forurile competente din cadrul Uniunii Europene, pentru a acorda sprijinul necesar recâstigarii beneficiului pierdut prin adoptarea Legii nr. 115/2012 în materia medierii, mai ales în conditiile în care supraîncarcarea instantelor si solutionarea întârziata a proceselor constituie, în continuare, o remarca negativa în raportul de evaluare a starii justitiei din România, facuta în cadrul procesului de monitorizare a justitiei române, mecanism mentinut în continuare dupa ultima evaluare facuta în acest an de catre Comisia Europeana.      

Barbara Katalin Kibedi

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , ,

 

1 comentariu

  1. Costin spune:

    Pertinente, utile si necesare observatiile, insa titlul nu are legatura cu subiectul articolului, respectiv informarea obligatorie gratuita si sanctionarea neprezentarii partilor la aceasta. Il preluam si noi cu acest …amendament.

Adaugă părerea ta


 

Distribuie