Eurodeputatii romani atrag atentia asupra pericolelor legate de intrarea minorilor pe retele sociale si de jocuri video

 

Eurodeputaţii Adriana Ţicău şi Iosif Matula au atras atenţia luni seară, în cadrul unor intervenţii din timpul unei dezbateri a Parlamentului European (PE) privind protecţia copiilor în lumea digitală, asupra riscurilor majore cu care se confruntă minorii când intră nesupravegheaţi pe internet, în timp ce eurodeputatul Petru Luhan a apreciat că jocurile video duc la manipularea psihologică a copiilor.

Adriana Ţicău, eurodeputată din partea PSD, şi-a început intervenţia afirmând că 77% din adolescenţii de 15-16 ani sunt înscrişi pe site-uri de socializare precum Facebook.

Măsurile de protecţia a copiilor în lumea digitală vizează combaterea conţinuturilor ilegale şi necorespunzătoare, hărţuirea, discriminarea şi limitarea accesului la servicii, supravegherea online, atacurile la adresa vieţii personale şi a libertăţii de exprimare. Faptul că informaţiile şi datele cu caracter personal sunt adesea furnizate de minori şi rămân online poate duce la prelucrarea ilegală a acestora, la exploatarea minorilor respectivi, existând posibilitatea astfel de a dăuna grav demnităţii, identităţii, personalităţii şi incluziunii sociale a acestora’, a afirmat eurodeputata.

Minorii trebuie să înţeleagă care sunt pericolele posibile pe care le întâmpină online, iar autorităţile competente, familiile, şcolile şi societatea civilă trebuie să-şi asume în comun responsabilitatea pentru educaţia şi protecţia corespunzătoare a copiilor în lumea digitală‘, a mai spus Adriana Ţicău.

Eurodeputatul PDL Iosif Matula a afirmat că, în contextul creşterii masive a numărului utilizatorilor reţelelor sociale încă de la vârste foarte fragede, este ‘vitală’ adoptarea unor măsuri urgente.

Educaţia digitală cred că trebuie să aibă prioritate în şcoli, astfel încât copiii să conştientizeze pericolele care se ascund în mediul virtual şi care ar putea să le afecteze viaţa în mod iremediabil – conţinut violent, rasism, pornografie, hărţuire online. Totodată, cadrele didactice, dar şi părinţii trebuie să dobândească minime competenţe digitale, pentru că altfel riscăm să nu-i putem ajuta pe copii să se ferească de capcanele internetului‘, a spus Matula în plenul PE, adăugând că statele membre UE, instituţiile publice şi furnizorii de internet trebuie să-şi asume o strategie pentru protecţia tinerilor în spaţiul digital.

La rândul său, eurodeputatul PDL Petru Luhan a declarat în cadrul dezbaterii că expunerea copiilor la un conţinut digital necorespunzător este o consecinţă negativă a creşterii accesibilităţii tehnologiei. ‘Însă aş dori să subliniez importanţa monitorizării expunerii la conţinut online şi offline care duce la manipularea psihologică a copiilor şi aici mă refer la jocurile video. Este esenţial să combatem riscurile asociate unor astfel de conţinuturi. Trebuie să promovăm campanii educaţionale pentru a-i proteja pe copii de consecinţele expunerii care le afectează în mod negativ dezvoltarea‘, a conchis Luhan.

Propunerea de rezoluţie ‘Protecţia copiilor în lumea digitală’ urmează a fi supusă la vot marţi, în a doua zi a sesiunii plenare a PE de la Strasbourg. AGERPRES

Cuvinte cheie: , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie