Deva investeşte 5,3 mil. lei în modernizarea zonei centrale a municipiului

 

Primăria Deva derulează un proiect european în valoare totală de peste 5,3 mil. lei (circa 1,2 mil. euro), din care aproape 3,4 mil. lei (760.000 de euro) reprezintă valoarea finanţării nerambursabile din Fondul European de Dezvoltare Regională, pentru reabilitarea spaţiului urban din zona centrală a municipiului.

Proiectul ’’Reabilitare spaţiu urban în zona centrală a municipiului Deva, str. A.Iancu şi trotuar adiacent parcului Cetate” este finanţat în cadrul Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 1 “Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere”, Domeniul major de intervenţie 1.1 ’’Planuri integrate de dezvoltare urbană”. Proiectul va fi implementat în perioada iunie 2012-iunie 2013.

Investiţia prevede reabilitarea trotuarelor si a parcării adiacente parcului Cetate, modernizarea străzilor Axente Sever, Avram Iancu, St.O.Iosif şi 1 Decembrie, amenajarea peisagistică a spaţiilor verzi din zonele vizate, realizarea iluminatului public, amplasarea de mobilier urban, indicatoare rutiere şi delimitarea spaţiului public în zona liceului Sportiv.

Laurentiu Cotu, ZF.ro

Cuvinte cheie: , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie