Prima Casa Solara din Romania s-a vandut cu 70.000 de euro

 

Prima casă solară din România s-a vândut cu 70.000 de euro. Casa a fost realizată de 45 de studenţi, a câştigat premii în Europa, iar acum a fost cumpărată de o familie din Bacău.

Casa a fost construită prima dată în Bucureşti, în parcarea unui supermarket, potrivit România TV. Ulterior a fost demontată, transportată la Madrid unde la un concurs a câştigat locul 2 la eficienţă energetică.

Avem un recuperator de căldură care recuperează căldura din casă sau introduce aer proaspat şi îl scoate pe cel viciat, recuperând 95 la sută din căldură, ceea ce înseamnă consum energetic mai mic pentru întreţinerea casei„, a explicat Marius Şuflete, unul dintre studenţii care au participat la proiect, modul de funcţionare al casei.

Casa a fost cumpărată de o familie din Luncani, judeţul Bacău.

Să vinzi, asta a fost partea cea mai grea şi noi am obţinut asta prin comunicare şi promovare. Veneau şi ne spuneau că o poţi construi din cu totul alte materiale, dar nu înţelegeau conceptul acesta de casă eficientă energetic„, a spus o studentă implicată în proiect.

Studenţii sunt foarte mulţumiţi de proiectul lor.

Am ajuns să-mi placă atât de mult proiectul ăsta, încât am rămas până la capăt. Mi s-a părut o experienţă foarte interesantă că am putut să construiesc cu mâinile mele ceva ce am construit doar pe hartie, cu mintea„, a precizat Adriana Mihăilescu, unul din cei 45 de realizatori de proiect.

Echipa care a realizat proiectul îşi doreşte să continue cu dezvoltarea prototipului la nivel industrializat.

rtv.net

 

 

Cuvinte cheie: , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie