Grija mare unde bagam cardul de debit

 

Cum domnul Dobândă nu mai reuşeşte să atragă clienţi noi, băncile se orientează în ultima vreme spre domnul Comision. Bănci care până de curând aveau o politică tarifară decentă au început să perceapă comisioane pentru fiecare operaţiune, iar cele care erau cunoscute pentru comisioanele ridicate, au ţinut să îşi respecte renumele.

Economica.net vă prezintă ce comisioane vă cer cei mai mari emitenţi de carduri de debit din România, dacă vă prind cu cardul în bancomatul concurenţei.

Cele mai multe bănci au început să îşi taxeze clienţii pentru retragerile de la ATM proprii. Însă clienţii sunt cu adevărat arşi la buzunare (sau la cont) când fac retrageri de la bancomatele altor bănci. Politica tarifară este stabilită de către banca emitentă de card. Astfel, un client BRD Groupe Societe Generale va plăti comisionul impus de BRD pentru o anumită operaţiune efectuată la bancomatele altei bănci.

Comision de 0,5 Euro pentru interogarea de sold? Câţi bani ar face băncile cu o astfel de taxă

Şi aceste comisioane nu sunt deloc mici, iar unele bănci sunt mai hrăpăreţe decât altele. Spre exemplu, BRD, bancă ce tocmai a dublat comisioanele clienţilor la cardurile de debit (BRD are şi cele mai multe astfel de carduri emise), cere nu mai puţin de 5 lei la o retragere de 100 de lei efectuată la bancomatul altei bănci. La orice retragere, BRD opreşte 4 lei plus încă un comision de 1% din suma retrasă. Vezi pe economica.net ce comisioane cer BCR, ING, Banca Trnasilvania, Raiffeisen şi alte bănci pentru retragerea de numerar. capital.ro

Cuvinte cheie: , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie