Protecţia datelor cu caracter personal – in atentia AmCham România

 

AmCham România solicită implicarea Guvernului în noul Regulament de protectie a datelor cu caracter personal.

Camera de Comerţ Americană în România (AmCham România) a cerut Guvernulului României să îşi asume pe deplin responsabilitatea în ceea ce priveşte noul Regulament în domeniul protecţiei datelor cu caracter personal, material negociat în această perioadă la Bruxelles. Noile prevederi ar putea intra în vigoare în 2016.

La finalul unei mese rotunde organizate de către AmCham România, la care au participat reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Europene, Ministerului Administraţiei şi Internelor, membri ai Parlamentului European, dar şi companii membre ale AmCham România, Anca Harasim, Director Executiv, a afirmat: ‘Noile propuneri ale Comisiei Europene vor afecta fiecare cetăţean şi companie din România. Ţara noastră a reuşit să atragă investiţii din partea unui număr semnificativ de companii multinaţionale din domeniul tehnologiei dar nu numai, iar cetăţenii României îşi doresc să acceseze servicii din întreaga Uniune Europeană. Ca atare, cerem Guvernului să se implice deplin în negocierile organizate la nivel european, pentru a ne asigura că noile reglementări vor reuşi să echilibreze în mod eficient nevoia de protecţie a datelor personale, cu cea de a promova inovarea şi dezvoltarea economică în ţara noastră.

Evenimentul a evaluat aspectele pozitive şi deficienţele noilor propuneri din perspectiva mediului de afaceri şi a subliniat impactul economic şi social deosebit al acestora.

Participanţii au fost de acord în privinţa nevoii de a îmbina drepturile de confidenţialitate cu dezvoltarea economică şi au subliniat dificultăţile practice şi incertitudinile legislative ridicate de către prevederile propuse pentru consumatori şi companii.

Toţi cei prezenţi au convenit că acest eveniment ar trebui să reprezinte doar începutul unei colaborări pe tema protecţiei datelor cu caracter personal. Reprezentanţii Guvernului au invitat membrii AmCham România să vină cu propuneri concrete de modificare a proiectului de regulament, urmând ca acestea să fie discutate, în vederea luării în considerare în definirea poziţiei oficiale a României pe acest subiect. amosnews.ro

Cuvinte cheie: , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie