Peste 800 de persoane au ramas fara grade in MApN

 

Ministerul Apărării Naţionale a dispus revocarea ordinelor de avansare sau acordare a gradelor în rezervă pentru 835 de cazuri din anii 2011 şi 2012, în care nu au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea 80/1995, în urma rezultatelor analizei efectuate de către comisia constituită prin ordin al ministrului apărării naţionale, Corneliu Dobriţoiu.

Potrivit unui comunicat al MApN remis duminică , situaţia ordinelor de avansare sau acordare a gradelor în rezervă, emise în anii 2011 şi 2012, şi care nu îndeplinesc condiţiile legale, este: persoane care au fost înaintate în grad în anul 2011- 316, persoane cărora li s-au acordat grade în rezervă în anul 2011 – 426, persoane care au fost înaintate în grad în anul 2012 – 77, persoane cărora li s-au acordat grade în rezervă în anul 2012 – 16.

Situaţiile nominale cu persoanele care au beneficiat de avansări sau acordări de grade în rezervă, în cazul cărora s-au constatat nereguli, sunt publicate integral pe pagina din Internet a Ministerului Apărării Naţionale, www.mapn.ro.

Totodată, au mai fost revocate ordinele de acordare de grade în rezervă, ca urmare a solicitărilor proprii, înaintate ministrului apărării naţionale, pentru Kövesi Laura-Codruţa, Turcescu Robert Nicolae şi Kelemen Ioan Hunor”, se precizează în comunicat. AGERPRES

Cuvinte cheie: , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie