Medierea intre practica si principii
Am citit zilele trecute un mesaj postat pe Facebook, dupa evenimentul organizat de mediatori la Targu Mures in 22 februarie 2017.
Anca Ciuca, membru al Consiliului de Mediere
Incurajator – exemplu de judecatori care trimit partile la mediere si consemneaza acest lucru in procesul verbal de sedinta -, dar si ingrijorator – tot judecatorul numeste mediatorul care va prelua cazul!?.
Si mai interesant este ca un membru al Consiliului de Mediere felicita instanta ca a procedat astfel, fara sa “observe” excesul in interpretarea legii, adica faptul ca judecatorul a si ales mediatorul in locul partilor.
Mai putem vorbi in aceste conditii de dreptul partilor de a-si alege singure mediatorul, asa cum prevede art.5 alin 2 din Legea 192/ 2006? Parerile sunt impartite, desigur, in conditiile in care toti mediatorii se confrunta cu o scadere dramatica a activitatii in ultimii doi ani.
Sunt multi cei care vad mediatorul ca pe un profesionist a carui activitate este indestructibil legata de activitatea instantelor, de la care asteapta si recunoastere de statut si cazuistica.
Am citit in ultimii opt ani zeci de propuneri legislative facute de mediatori sau „sustinatori”ai medierii din mediul juridic, prin care medierea era tot mai mult incorsetata prin proceduri similare si complementare instantelor.
Este o viziune de care nu se poate face abstractie, cu atat mai mult cu cat principial medierea este o mare noutate, in general, si nu doar pentru Romania.
Este greu de crezut ca simpla „incurajare” a partilor prin „recompensare” de tip taxe reduse sau termene mai scurte poate sa produca efecte si sa conduca la o practica suficienta in mediere! Efectele unei astfel de abordari se vad in timp, adica exact ce promotorii propunerilor legislative nu prea sunt dispusi sa acorde medierii.
Nerabdarea lor este justificata de lipsa oricarei sustineri financiare din partea statului: cum poti sa promovezi si sa practici o profesie inca necunoscuta atat profesionistilor, cat si marelui public, fara sa primesti un sprijin cat de modest din partea institutiilor statului, altul decat cel declarativ, laudativ si lipsit de expresie materiala? Nici macar micul sprijin prevazut de lege pentru activitatea din primul an a Consiliului de mediere nu a fost acordat! O abordare care te pune pe ganduri ca mediator!
O cale aparent mai scurta pentru a dezvolta o practica in mediere, cu cazuri diverse si in crestere numerica de la an la an, ar putea fi prin includerea de proceduri complementare activitatii instantei, ca medierea sa para mai „de-a casei”, mai „la indemana” si mai usor de acceptat de judecatori! La aceasta s-ar putea adauga si o „toleranta” crescuta la devieri de la prevederile legale, atunci cand vine vorba de recomandarea medierii de catre judecatori, ca in cazul mai sus mentionat.
Intrebarea care insa ma preocupa este: Ce va deveni medierea in aceste conditii?
Este greu de anticipat, iar intrebarea naste alte posibile intrebari.
Mai putem vorbi in aceste conditii de etica profesionala ca mediatori, raportat la practica din restul tarilor Europene?
Pentru cati dintre mediatori mai are relevanta Codul Etic European si principiile universale ce guverneaza medierea, in conditiile in care accepta ca fireasca o astfel de „numire” a mediatorului de catre instanta?
Suntem oare mai multe tipuri de mediatori in Romania? Si daca da, atunci cum se evidentieaza acest lucru prin lege si prin practica?
Anca Ciuca, mediator
Distribuie
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!