Marius Usturoiu, patronul Mareea: Avem câteva sute de turişti care urmau să îşi consume vacanţele, ne ocupăm de rerutarea lor

 

Agenţia de turism Mareea Comtur, controlată de Marius Usturoiu, a păgubit 1.100 de turişti, suma tuturor contractelor ridicându-se la valoarea de 460.000 euro, din care sumele restante către furnizori se ridică la 285.000 euro, potrivit Direcţiei Generale de Control şi Autorizare Turism din cadrul Autorităţii Naţionale de Turism.
mareeaContactat de Ziarul Financiar şi întrebat cum a ajuns agenţia în situaţia de-a nu mai onora vacanţele şi câţi turişti sunt afectaţi, Marius Usturoiu, proprietarul Mareea Comtur, a răspuns într-un sms: „la acest moment mai sunt câteva sute de turişti care urmează să îşi consume vacanţele. Împreună cu colegi touroperatori şi cu sprijinul hotelierilor ne ocupăm de rerutarea turiştilor, acolo unde se impune, astfel încât să onorăm toate rezervările existente”, fără a explica cum a ajuns agenţia în situaţia de-a nu putea onora vacanţele turiştilor. Pe Tribunalul Bucureşti nu figurează nicio cerere de deschidere a procedurii de insolvenţă.

Mareea Comtur, care a fost implicată în tragicul accident din Muntenegru din 2013, unde şi-au pierdut viaţa 18 români iar alţi 29 au fost răniţi, a anunţat ieri pe propriul site că nu va mai onora vacanţele turiştilor şi că va intra în insolvenţă.
Aceasta este a doua agenţie de turism, după Genius Travel, care îşi lasă turiştii fără vacanţe in acest an, scrie zf.ro

Cuvinte cheie: , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie