Parlamentarii au adoptat, in mai putin de 24 de ore, modificarile la legea notarilor

 

O propunere legislativă care scoate notarii din categoria funcţíonarilor publici din punct de vedere al răspunderii penale şi prin care notarii condamnaţi cu suspendare pot rămâne în activitate a trecut în mai puţin de 24 de ore de plenul ambelor Camere şi de Comisia juridică a Camerei Deputaţilor.
oameni la start legea concurenteiPropunerea legislativă privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.119/2006 privind unele măsuri necesare pentru aplicarea unor regulamente comunitare de la data aderării României la Uniunea Europeană şi a Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr.36/1995 a trecut de Senat marţi, apoi, miercuri atât de Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, cât şi de plenul Camerei, în condiţiile în care nume grele din Parlament sunt notari publici.

Legea a obţinut 215 voturi pentru la Cameră, fiind iniţiată de 46 parlamentari, majoritatea PNL şi PSD, articolele ce ridică semne de întrebare fiind adoptate însă ca amendamente de Comisia juridică a Senatului.

Astfel, forma finală adoptată de Senat prevede că ”notarul public nu poate fi asimilat funcţionarului public din punct de vedere al răspunderii penale pentru deciziile şi activitatea organizatorică şi administrativă depusă la biroul notarial şi în cadrul celorlalte structuri ale organizaţiei notariale”, ceea ce înseamnă că nu li se va aplica legislaţia anticorupţie.

Calitatea de notar public încetează când prin hotărâre judecătorească definitivă s-a dispus condamnarea cu executare pentru săvârşirea unei infracţiuni de serviciu, au mai decis în unanimitate senatorii din Comisia juridică şi apoi plenul, pe modelul prevederilor pentru aleşii locali.

Deputaţii din Comisia juridică, prin social-democratul Ciprian Nica, au plusat, forma adoptată de ei a articolului precizând că este vorba doar de condamnarea cu executare pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni de serviciu, scrie mediafax.ro

Cuvinte cheie: , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie