Medierea este prin excelenta o procedura facultativa. Guvernul nu sustine adoptarea acestei propuneri legislative (modificarea Legii 192/2006)

In raspunsul primit din partea Guvernului, la scrisoarea deschisa adresata de Consiliul de Mediere premierului Dacian Ciolos, argumentele desfinteaza „initiativa legislativa”:

„Domnule presedinte,
In conformitate cu prevederile art.111 alin.(1) din Constitutie,Guvernul Romaniei formuleaza urmatorul

PUNCT DE VEDERE

referitor la propunerea legislativa pentru modificarea si completarea Legii nr.192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, initiaa de domnul senator PSD Alexandru Cordos impreuna cu un grup de parlamentari PSD, UNPR, PNL, PC si UDMR( Bp/64/2016).

I Principalele reglementari
Initiativa legislativa are ca obiect de reglementare modificarea si completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, cu modificarile ulterioare, vizand in principal:
– instituirea obligativitatii recurgerii la procedura medierii in anumite materii, cu sanctiunea respingerii cererii de chemare in judecata ca prematur introduse/inadmisibila. Desi in Expunerea de motive se invoca punerea in acord a reglementarii medierii cu jurisprudenta Curtii Constitutionale care a stabilit ca procedura medierii are caracter facultativ;
– modificarea organizarii profesiei de mediator si a modalitatii de reprezentare a mediatorilor pe langa structurile sistemului judiciar. In acest sensm se arata ca, potrivit Expunerii de motive, ” Consiliul de mediere, organism autonom si de reglementare a profesiei, a decis prin Statutul profesiei, organizarea profesiei de mediator, intr-un corp profesional, pe structuri judetene, fara personalitate juridica, si cate un reprezentant la nivelul fiecarei Curti de Apel a Romaniei.”

II Observatii
1. Din analiza textelor initiativei legislative reiese ca, desi in Expunerea de motive se invoca punerea in acord a reglementarii medierii cu jurisprudenta Curtii Constitutionale, una dintre principalele modificari ce se propune a fi adusa Legii nr. 192/2006 se refera la instituirea obligativitatii recurgerii la procedura medierii in anumite materii, cu sanctiunea respingerii cererii de chemare in judecata ca prematur introdusa/inadmisibila. Invocam, in acest sens, cu titlu de exemplu, art.43 alin.(2 cu 1), art 60 cu 1, art. 61 alin.(3),(4) si (5), art.76(nou introdus) din propunerea legislativa.
Ca o observatie generala, apreciem ca, fata de jurisprudenta Curtii Constitutionale(1) care, reiterand caracterul medierii de procedura facultativa, alternativa si informala, a statuat categoric cu privire la neconformitatea cu Legea fundamentala a obligativitatii sedintei de mediere, nicio procedura sau etapa a medierii nu poate fi instituita cu caracter obligatoriu, pentru ca s-ar constitui ca un fine de neprimire al exercitarii actiunii, ceea ce contravine art. 21 din Constitutie.
Mai exact, reamintind liniile trasate de normele europene(2), transpuse in legislatia noastra odata cu adoptarea Legii nr.192/2006, Curtea apreciaza, in decizia amintita, ca ” procedura prealabila obligatorie a informarii asupra avantajelor medierii apare ca fiind o piedica in calea realizarii si obtinerii de catre cetatean a drepturilor sale in justitie„, ca „o procedura constand in informarea asupra existentei unei legi apare, neindoielnic, ca o incalcare a dreptului de acces la justitie”, si, mai mult decat atat, ca „o procedura constand in informarea asupra existentei unei legi apare, neindoielnic, ca o incalcare a dreptului de acces la justitie, ce pune asupra justitiabilului o sarcina inoportuna, cu atat mai mult cu cat procedura se rezuma la o simpla obligatie de informare si nu la incercarea efectiva de solutionare a conflictului prin mediere, astfel incat participarea partilor la sedinta de informare in fata mediatorului este una cu caracter formal„. In acest context, Curtea conchide ca „obligatia instituita in sarcina partilor, persoane fizice sau persoane juridice, de a participa la sedinta de informare privind avantajele medierii, sun sanctiunea inadmisibilitatii cererii de chemare in judecata, este o masura neconstitutionala, fiind contrara dispozitiilor art.21 din Constitutie.”
In conditiile in care aceasta sedinta de informare fusese anterior impusa, ca o modalitate mult mai putin obstructiva decat obligativitatea medierii insesi, pentru a da un impuls in informarea si utilizarea medierii de catre cei ce urmau sa se adreseze instantei, iar Curtea a retinut ca, chiar si numai pentru aceasta informare, legiuitorul a instituit in sarcina justitiabilului o obligatie noua( de a se adresa in prealabil unui mediator, pentru ca acesta sa il informeze despre avantajele medierii), aflata in contradictie cu principiul constitutional al liberului acces la justitie, impunerea obligativitatii a insesi medierii, chiar limitata la anumite materii, nu poate constitui o optiune legislativa,in primul rand din punct de vedere al conformitatii cu Legea fundamentala, iar, in al doilea rand, din ratiuni tinand de insasi esenta institutiei medierii.
Transpunand argumentele Curtii in cadrul analizei privind obligativitatea medierii, sub primul aspect devine evident ca o asemenea reglementare nu ar permite cetatenilor sa aprecieze singuri daca au sau nu nevoie de aceasta procedura. Accesul liber la justitie reprezinta facultatea fiecarei persoane de a se adresa unei instante judecatoresti pentru apararea drepturilor sale sau valorificarea intereselor sale legitime. Orice limitare a acestui drept, oricat de neinsemnata ar fi trebuie sa fie temeinic justificata, analizandu-se in ce masura dezavantajele create de ea nu cumva depasesc posibilele avantaje. Atat in jurisprudenta Curtii Constitutionale, cat si in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, se arata ca ” simpla sa consacrare legala, chiar si la nivelul suprem, prin Constitutie, nu este de natura a asigura si o eficacitate reala a acestuia, atat timp cat, in practica, exercitarea sa intampina obstacole. Accesul la justitie trebuie sa fie asigurat, in consecinta, in mod efectiv si eficace„(3).
Reafirmam faptul, aratat in mod constant in punctele de vedere anterioare exprimate pe marginea initiativelor legislative vizand aceasta alternativa la procedurile judiciare clasice, ca medierea este, prin excelenta, o procedura facultativa si, in conformitate cu principiile ce tin de insasi esenta institutiei, ea trebuie sa ramana o optiune pentru oricare din parti. O atare reglementare nu trebuie sa contravina insusi scopului institutiei medierii, si anume acela de a oferi o alternativa viabila la modalitatea traditionala de solutionare a conflictelor de drepturi si interese.

Promovarea medierii si a beneficiilor ei trebuie sa se realizeze prin actiuni si campanii de promovare care sa stimuleze partile aflate in conflict sa apeleze ele insele la procedura medierii, in mod liber, iar nu prin impunerea la nivel normativ a obligatiei partilor de a-l vizita pe mediator sau de a incerca solutionarea conflictului prin mediere sau prin sanctionarea, chiar si indirecta, a refuzului de a incerca medierea unui conflict.

2. In ceea ce priveste atribuirea caracterului de titlu executoriu acordului de mediere(art.58 alin(7) si (8), coroborate cu alin.(2)), nu putem fi de acord cu propunerea.
Astfel, acordul de mediere, chiar daca este obtinut cu ajutorul unui mediator, nu este altceva decat o conventie a partilor(4)(negotium iuris), consemnata intr-un inscris(instrumentum probationem). Inscrisul constatator al intelegerii poate fi unul sub semnatura privata sau in forma autentica(cerinta cu caracter constitutiv sai doar probator), in functie de obiectul intelegerii si de cerintele impuse de lege pentru operatiunea juridica ce are loc intre parti(5)
Odata incheiata conventia, aceasta are caracter obligatoriu intre parti, forta obligatorie a contractului fiind primul si cel mai important efect al acestuia( art.1270 Cod civil).
Fara indoiala ca intelegerea intervenita, fiind rezultatul acordului de vointa al partilor, are un caracter constrangator, obligatoriu pentru ele, dar aceasta in temeiul art. 1270 din Codul Civil. Acest efect intervine indiferent daca intelegerea s-a realizat cu ajutorul mediatorului, ori partile au cazut de acord prin eforturi si negocieri proprii. Odata realizat acordul de vointa- si consemnat intr-un inscris- este lipsita de orice relevanta modalitatea in care partile au ajuns la acel acord, pantru ca acesta le va obliga la resprectarea obliagtiilor stabilite.
Efectul obligatoriu al contractului nu trebuie sa se confunde,insa, cu caracterul de titlu executoriu al inscrisului– instrumentum– si este recunoascut prin lege doar anumitor inscrisuri, in functie de autoritatea emitenta- majoritatea sunt hotarari judecatoresti, dar si alte cateva categorii de inscrisuri autentice- si de continutul acestora(de regula, care constata creante certe, lichide si exigibile). Prin urmare o conventie intre doua persoane, indiferent cum a fost realizata, indiferent care au fost resorturile obiective sau subiective dar extrinseci care au condus la sau care au favorizat realizarea ei, nu poate constitui, prin ea insasi, un „titlu executoriu”. O astfel de intelegere poate constitui titlu executor nuai cand este materializata intr-unul dintre inscrisurile prevazute de art.632-640 din Codul de procedura civila. Doar pentru ca intelegerea s-a realizat(eventul) cu ajutorul mediatorului nu transforma inscrisul constator direct intr-un titlu executor, ci este si ramane doar un contract cu forta obligatorie intre parti.
Caracterul de titlu executoriu, semnificand investirea cu autoritate publica a unui inscris a carui punere in executare efectiva presupune „angajarea” fortei constrangatoare a statului, fara alte formalitati, nu poate fi obtinut prin simplul acord de vointa al partilor, deoarece autoritatea statala, exercitiul fortei publice nu „intra in functiune” prin simpla vointa a doua persoane private. Atribuirea puterii executorii reprezinta, in fapt, o forma de exercitare a puterii publice care presupune imputernicirea si in acelasi timp ordinul dat, in numele Presedintelui Romaniei, agentilor fortei publice de a-si da concursul la punerea in executare a titlului. De aceea, titlul executoriu trebuie sa fi fost intocmit in conformitate cu prevederile legale, sa confirme existenta unei obligatii susceptibile de executare silita in sarcina unui debitor si faptul ca acesta indeplineste conditiile necesare punerii in miscare a procedurii de executare silita. Aceste elemente presupun deci, un control de legalitate din partea unei „autoritati” invesitite, la randul sau, cu competenta de a afectua un asemenea control, cu exercitiul autoritatilor publice.
De aceea, nu s-ar putea pune semnul egalitatii in ceea ce priveste forta executorie, intre un simplu acord de vointa al partilor-chiar daca este realizat cu ajutorul mediatorului-si o hotarare judecatoreasca, prin care se ia act de acordul de vointa, sau un act autentic notarial.
Suplimentar, mentionam, referitor la propunerea de la art.57 alin.(7) si (8), coroborate cu propunerea vizand art.58 ali.(2), privind caracterul executoriu al conventiei”verificata si atestata de avocatii partilor”, ca avocatul nu este investit cu exercitiul autoritatii publice. Totodata, nici macar hotararile judecatoresti sau alte inscrisuri autentice nu sunt, toate, titluti executorii, legea impunand si anumite exigente de continut.

3. Cu privire la obligativitatea constituirii Corpului profesional al mediatorilor din Romania, din totalitatea mediatorilor autorizati de catre Consiliului de mediere, precum si al corpurilor judeene, este o problema de oportunitate. Modul de organizare al profesiei, nu ar trebui, in opinia noastra, sa fie impus prin lege, ci lasat la latitudinea corpului profesional,care isi va exprima aceasta optiune prin statut. Forma de organizare a unei profesii liberale, cum este cea a mediatorilor, trebuie sa fie stabilita in modalitati cat mai flexibile, care sa permita adaptarea in functie de necesitatile si interesele acesteia, exprimate periodic, in adunarea generala si fixate, astfel, mai curand prin statut decat prin lege. Apreciem ca actualul text al art.24 este mult mai flexibil, mai permisiv, avantajand adaptari ale formelor de organizare potrivit vointei membrilor corpului profesional.
Mentionam, totodata, ca initiativa legislativa in discutie nu precizeaza care e raportul intre acest corp profesional al mediatorilor si Consiliul de Mediere, organismul care „patroneaza” activitatea de mediere in Romania, luand, printre altele, toat deciziile privind formarea, atestarea si perfectionarea mediatorilor, organizarea si controlul profesiei. De asemenea, nu exista nicio precizare cu privire la atributiile corpului profesional al mediatorilor din Romania, la rolul sau in sustinerea intereselor profesiei de mediator ori la dezvoltarea institutiei medierii, eventual in materia raspunderii disciplinare a mediatorilor, ceea ce lipsese, practic, de consistenta, constructia legislativa a acestui nou for al mediatorilor.

4. In ceea ce priveste oportunitatea stabilirii, prin lege, a unei obligatii de infintarea a Institutului de formare profesionala continua, apreciem ca o astfel de decizie trebuie lasata corpului profesional, iar infiintarea prevazuta in statut. este discutabil daca, in conditiile in care calitatea de mediator se poate obtine prin absolvirea cursurilor oferite de catre furnizori de formare autorizati conform legislatiei in materia formarii profesionale a adultilor(6) si de catre institutiile de invatamant acreditate, care presupun, in medie, 40 de credite (80 de ore), obligativitatea unui institut de formare continua ar fi justificata. In orice caz, utilitatea, oportunitatea ar trebui lasate la decizia corpului profesional, care sa hotarasca asupra modului de functionare,organizare si finantare, in functie de dinamica profesiei pe piata de servicii din Romania, fara a impune prin lege o asemenea obligatie in sarcina corpului profesional, obligatie care ar putea deveni, la un moment dat, cel putin din punct de vedere al finantarii sale, impovaratoare si nesustenabila. Precizam ca, in momentul de fata, nimic nu impiedica profesia sa isi infiinteze un astfel de institut. Aceasta hotarare ar trebui, daca exista o astfel de vointa in interiorul profesiei, inclusa in statut.
Nu apreciem oportun ca o asemenea obligatie sa fie impusa corpului profesional prin lege.

III Punctul de vedere al Guvernului

Avand in vedere considerentele mentionate de la punctul.II. Guvernul nu sustine adoptarea acestei propuneri legislative.

Cu stima,
Dacian Julien Ciolos”

Cuvinte cheie: Consiliul de mediere, Guvernul Romaniei, medierea obigatorie, organizare corp profesional al mediatorilor, respingere propuneri modificare legea medierii, titlu executoriu

Stiri mediere pe 22:17 a.stancu