Ce impozite şi contribuţii trebuie să declare şi să plătească PFA-urile în luna iunie
Persoanele fizice autorizate (PFA) şi ceilalţi contribuabili care realizează venituri din activităţi independente trebuie să plătească la stat în această lună impozitul pe venit şi contribuţiile sociale. Acestea reprezintă plăţi anticipate aferente trimestrului al doilea din 2016 şi pot fi efectuate până pe 27 iunie, întrucât ziua de 25 pică într-o sâmbătă. Din acest material aflaţi care sunt toate obligaţiile stabilite de agenda fiscală a lunii în curs pentru PFA (impozite, contribuţii şi declaraţii fiscale), dar şi sancţiunile pentru cei care nu respectă termenele impuse de lege.
Conform reglementărilor în vigoare, persoanele fizice autorizate sunt obligate să plătească contribuții de asigurări sociale (CAS) și contribuții de asigurări sociale de sănătate (CASS), precum şi impozitul pe venit.
Atât plata CAS, cât şi plata CASS se realizează trimestrial, în patru rate egale, până la data de 25 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru, ceea ce înseamnă că plăţile aferente celui de-al doilea trimestru al anului trebuie efectuate luna aceasta până pe 27, inclusiv, asta deoarece ziua de 25 iunie pică într-o zi nelucrătoare (sâmbăta), motiv pentru care termenul-limită pentru plata obligaţiilor fiscale se prelungeşte până în prima zi lucrătoare, adică luni.
Cititi articolul integral pe avocatnet.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!