Banca Transilvania a majorat valoarea avansului pentru credite
După ce majoritatea băncilor din top zece au anunțat că majorează avansul pentru creditele imobiliare, Banca Transilvania a comunicat că majorează avansul la credite imoibliare. Astfel, noile intervale de avans pentru credite imobiliare încep de la 20% în cazul persoanelor care achiziționează prima locuință și ajung până la 35%.
Banca menționează că a luat decizia „ pe fondul creşterii riscurilor activității bancare, generate de Legea Dării în Plată”.
Concret, pentru persoanele care îşi achiziționează prima locuință, pentru împrumuturile în lei de până la 125.000 euro (echivalent), care au ca destinație achiziționarea unui imobil, avansul necesar este de 20%, scrie în comunicat.
În cazul imprumuturilor în lei care nu se încadrează în condițiile de primă locuință și limita de sumă (125.000 euro), avansul standard este de 25%.
În cazul împrumuturilor în euro, avansul standard pornește de la 30%.
Noile cerințe ale Băncii Transilvania sunt valabile de luni, 16 mai a.c. şi se vor aplica doar creditelor pentru care vor fi înregistratre cereri la bancă începând cu respectiva dată, scrie evz.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!