ARPPC: Ziua Constientizarii Alienarii Parentale
România este prima ţară din Uniunea Europeană şi a patra ţară la nivel mondial care a recunoscut alienarea parentală ca formă de abuz psihologic sever asupra copilului, cu impact major asupra dezvoltării sale emoţionale şi mentale. Cu toate acestea, în ultimii 5 ani, numărul de cazuri de alienare parentală a crescut accelerat, mii de cazuri ajungând anual în instanţă, potrivit unui comunicat al Asociației Române pentru Custodia Comună, dat publicității luni, 25 aprilie 2016.
Alienarea parentală este exercitată de către un părinte, sau de persoana care locuiește cu copilul, în scopul îndepărtării definitive a copilului de celălalt părinte. Efectele sunt grave, influențând atât psihicul copilului (abandon școlar, consum de droguri și alcool, tendințe suicidale, agresivitate, depresie, apatie), cât și viitorul adult (șomaj frecvent, imposibilitatea păstrării locului de muncă, imposibilitatea formării și menținerii unei relații de cuplu).
Simona Vladică, doctor în Psihologie: ”Părintele alienator sau abuzator este cel care se află în relație de încredere cu copilul și îi poate, astfel, induce acestuia din urmă anumite idei, îi poate prezenta situații alterate sau greșit interpretate, cu scopul de a-l face să creadă că celălalt părinte este dușmanul său, că nu-l mai iubeşte, că este complet rău și că nu este interesat de binele copilului.”, scrie juridice.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!