Ora de stiri: Instituțiile statului susțin importanța medierii, au concluzionat participanţii la Gala Excelenţei in Mediere
Într-o situație legislativă în continuă schimbare și o societate predispusă la conflict, medierea rămâne șansa de a prospera și a ajunge la soluții rapide și în beneficiul tuturor. Este concluzia la care au ajuns reprezentanți ai instituțiilor statului și oameni de afaceri, în cadrul Galei Excelenței în Mediere, ediția a IV-a, care a avut loc pe 15 și 16 aprilie, la Cluj-Napoca.
“Avem nevoie de mediatori. Noi, magistrații, avem nevoie să mediați conflictul între părți. De cele mai multe ori, părțile vor să se înțeleagă. Prin urmare, sunteți foarte importanți și aveți nevoie de sprijin”, a declarat procuror Ramona Bulcu, reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
“Am înaintat trei proiecte de înființare a Oficiului de Mediere și Arbitraj. Este nevoie de o astfel de instituție, pentru a scadea conflictele colective de muncă. Avem nevoie să fiți partenerii noștri pentru a rezolva această situație, a spus Ciprian Dragomir, reprezentant al Ministerului Muncii, Familiei și Protecției sociale.
„Medierea nu poate fi obligatorie, trebuie să fie facultativă și nu putem susține această modificare legislativă. Însă, medierea trebuie promovată și trebuie înțelese toate avantajele. Veniți cu propuneri în acest sens”, a declarat Anca Gheorghiu, reprezentant al Ministerului de Justiție.
„Nu știam de existența mediatorilor până când Anca a venit la mine, să mă invite la eveniment. Trebuie să vă promovați”, a precizat Wouter Reijers, Consulul onorific al Olandei la Cluj-Napoca.
Intreg materialul este disponibil AICI
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!