Directorul general al Tarom a fost suspendat din functie

 

Ministrul Transporturilor, Dan Costescu, a anuntat vineri, 18 martie 2016 suspendarea lui Edouard Heinzmann de la sefia Tarom, informeaza bursa.ro.

Avion tarom1Directorul general al companiei a fost suspendat ca urmare a unor deficiente de management.

”Consiliul de Administratie (de la TAROM, n.r.) m-a informat pentru ca analizand raportul de la Autoritatea Aeronautica au constatat suspendarea directorului general din functia de accountable manager, ceea ce inseamna ca, dupa regulile aviatiei, acest manager trebuia sa asigure resursele financiare si cele de personal pentru indeplinirea misiunii companiei. Termenul pe care l-a dat Autoritatea Aeronautica este 22 (martie, n.r.). Deci pana atunci directorul general inca detine aceasta functie, dar cu aceasta data, cu data de 22, nu va mai putea sa indeplineasca”, a declarat Dan Costescu.

Decizia survine dupa incidentul in care motorul unui avion Tarom a luat foc, a precizat ministrul.

Acesta a mai spus ca au existat probleme si la nivelul resurselor umane, mentionand ca au fost 1500 de zile de concediu medical pentru angajati.

”Nu va fi afectata siguranta zborurilor”, a mai anuntat ministrul.

Cuvinte cheie: , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie