Senatorul Dan Sova si directorul general al CET Govora, Mihai Balan trimisi in judecata de DNA
Senatorul Dan Sova si directorul general al CET Govora, Mihai Balan au fost trimisi in judecata de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie – Sectia de combatere a infractiunilor asimilate infractiunilor de coruptie, se arata intr-un comunicat al DNA emis marti, 26 ianuarie 2016.
Dan Sova a fost trimis in judecata in stare de arest la domiciliu, fiind acuzat de savarsirea infractiunii de trafic de influenta, iar Mihai Balan a fost trimis in judecata in stare de libertate pentru savarsirea infractiunii de abuz in serviciu in forma continuata.
”In perioada octombrie 2011 – iulie 2014, inculpatul Sova Dan-Coman a pretins sume de bani si a primit in total 100.000 de euro de la o persoana denuntatoare, in schimbul traficarii influentei sale reale pe care o avea pe langa inculpatul Balan Mihai, director general al centralei de energie termica CET Govora SA, astfel incat acesta din urma sa asigure incheierea unor contracte de asistenta juridica cu o anumita societate de avocatura, contracte de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/luna.
Astfel, in urma demersurilor intreprinse de inculpatul Sova Dan-Coman pe langa Balan Mihai, directorul general al CET Govora SA, in lunile decembrie 2011, respectiv mai 2013, acesta din urma a incheiat doua contracte de consultanta cu firma de avocatura reprezentata de martorul denuntator, iar in perioadele ianuarie – octombrie 2012 si respectiv iunie 2013 – august 2014 a avizat, din partea CET Govora, platile efectuate in baza celor doua documente, cu incalcarea prevederilor legale si a normelor interne de functionare a societatii respective.
De mentionat este faptul ca, incheierea unor astfel de contracte de consultanta nu-si gasea justificarea, intrucat, la acea vreme, centrala de energie termica CET Govora SA dispunea de un departament juridic in care isi desfasurau activitatea 6 juristi, iar problematica dosarelor aflate in lucru nu impunea asistenta din partea vreunei societati de avocati.
Actionand in aceasta maniera, inculpatul Balan Mihai a produs un prejudiciu in dauna CET Govora SA in valoare de 1.301.410 lei (suma totala decontata cu o frecventa lunara, in baza celor doua contracte sus mentionate), concomitent cu obtinerea unor foloase necuvenite, in acelasi cuantum, de catre firma de avocatura.
Concret, inculpatul Sova Dan-Coman i-a spus persoanei denuntatoare ca ii poate asigura incheierea unui contract de asistenta juridica cu CET Govora SA de tip abonament lunar, uzitat la acea vreme, iar valoarea contractului va fi in cuantum de 10.000 euro/luna.
In schimbul acestui serviciu, Sova Dan-Coman a pretins de la persoana denuntatoare suma de 5.000 euro pentru fiecare luna pe perioada executarii contractului, adica jumatate din valoarea lunara a viitorului contract de asistenta juridica ce urma sa se incheie intre CET Govora si casa de avocatura respectiva.
In cursul lunii decembrie 2011, intre CET Govora reprezentata de inculpatul Mihai Balan in calitate de director general si societatea de avocatura s-a incheiat contractul de asistenta juridica, onorariul stabilit fiind de 10.000 euro/luna. Contractul s-a incheiat pe o perioada de 1 an, iar obiectul acestuia se referea la activitati juridice pentru litigiile in care parte era CET Govora.
In perioada decembrie 2011 – decembrie 2012, societatea de avocati a emis lunar, catre CET Govora, facturi pentru activitatile de asistenta juridica prestate in perioada decembrie 2011 – decembrie 2012.
In aceeasi perioada, inculpatul Sova Dan-Coman a incasat de la societatea de avocati suma totala de 60.000 euro. Banii erau incasati in numerar, in fiecare luna, prin intermediar, la putin timp dupa ce societatea de avocati incasa banii de la CET Govora.
In luna decembrie 2012, contractul de asistenta juridica s-a incheiat prin ajungere la termen. La acea vreme inculpatul Balan Mihai nu mai ocupa functia de director general al CET.
In luna martie 2013 inculpatul Balan Mihai a revenit in functia de director general al CET Govora.
In cursul lunii mai 2013, intre CET Govora reprezentata de inculpatul Mihai Balan in calitate de director general si aceeasi societate de avocatura s-a incheiat un nou contract de asistenta juridica, onorariul stabilit fiind de 10.000 euro/luna. Contractul s-a incheiat pe o perioada de 1 an, iar obiectul acestuia se referea la activitati juridice pentru litigiile in care parte era CET Govora.
In cea de-a doua perioada contractuala, inculpatul Sova Dan-Coman a incasat un comision in valoare totala de 40.000 euro.
Din probele administrate a rezultat ca cea mai mare parte a banilor primiti de inculpatul Sova Dan-Coman au fost orientati, in mod direct, catre stingerea unei datorii provenita din obligatiile inculpatului de cumparator al unui imobil situat in Bucuresti”, se arata in rechizitoriul intocmit de procurori.
CET Govora s-a constituit parte civila in cadrul procesului penal cu suma de 1.301.410 lei.
In cauza, a fost dispusa masura asiguratorie a sechestrului asupra unor bunuri imobile situate in Bucuresti, ce apartin celor doi inculpati.
Dosarul se va judeca la Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!