Auchan testeaza plata cumparaturilor fara casier
Auchan testeaza in magazinul din zona Titan din Capitala plata cumparaturilor fara casier, informeaza zf.ro.
Retailerul francez a amplasat 13 automate de plata in unitatea din sectorul 3, la care clientii pot sa isi achite cumparaturile fara a mai sta la coada la casa.
Produsele sunt scanate, la fel ca pana acum, de un casier si platite apoi la automat pe baza unui bon cu cod de bare eliberat la casa. Odata achitata suma, clientul primeste un alt bon pe care il scaneaza pentru a iesi pe „portile de securitate“ ale zonei in care sunt amplasate bornele de plata. Plata se poate face atat in numerar cat si cu cardul.
Tiberiu Danetiu, director marketing in cadrul Auchan Romania a declarat: ”Sistemul care a fost implementat ca test in cadrul hipermarketului Auchan Titan se numeste «Case Rapide». Auchan realizeaza in acest magazin testarea la scara mica a unui concept modern si util de case, destinat unei plati rapide, simple si sigure. Acesta va aduce un castig de timp pentru clienti si un serviciu mai bun la casa de marcat. De asemenea, asigura o imbunatatire a conditiilor de munca a casierelor”.
In strainatate, automatizarea este completa, clientul fiind cel care realizeaza tot procesul, de la scanarea produselor, la punerea acestora in pungi si pana la plata.
Auchan detine in Romania 33 de magazine, avand afaceri de circa 4 miliarde de lei in 2015.
1 comentariu
Again an outrageous example of discriminating the Romanian as a nation implicating the system in other countries as a self scan pay system and here let the cashier scan the products. Beside the discrimination this way the system only has the advantages for Auchen.