Valentin Jucan, CNA: Propunerea de eliminare a taxei TV reprezinta o noua incercare de falimentare a Televiziunii publice
Valentin-Alexandru Jucan, membru al Consiliului National al Audiovizualului apreciaza ca propunerea legislativa care prevede eliminarea taxei TV, reprezinta o noua incercare de falimentare a Televiziunii publice.
”Propunerea legislativa a celor 14 deputati si senatori PSD, care prevede eliminarea taxei TV, reprezinta o noua incercare de falimentare a Televiziunii publice si, in prealabil, punerea in genunchi a postului public de televiziune, in fata factorului politic. Semnatarii initiativei de modificare a Legii 41/ 1994 — Legea de organizare si functionare a TVR — nu inteleg nici acum faptul ca TVR este un serviciu public, in interesul cetatenilor, care functioneaza dupa un sistem asemanator cu cel din celelalte tari ale Uniunii Europene. Intr-adevar, putem discuta despre calitatea acestui serviciu public, dar este exclusa solutia propusa de parlamentari”, se arata intr-un comunicat semnat de Valentin Jucan, si publicat de agerpres.ro.
Acesta mentioneaza ca, in expunerea de motive, initiatorii invoca faptul ca o astfel de masura este asteptata ”in special de cei care vad in taxa radio-tv o masura inechitabila, fiind obligati sa plateasca un serviciu care nu le satisface exigentele”. Pe de alta parte, Valentin Jucan atrage atentia asupra faptului ca un rationament similar ar trebui aplicat si in cazul taxei de drum sau al indemnizatiilor parlamentarilor.
”Acceptarea acestui rationament, domnilor parlamentari, ar insemna ca masuri similare sa fie adoptate si cu privire la taxa de drum — fiindca drumurile nu sunt la exigentele de calitate dorite, cu privire la contributia la fondul asigurarilor de sanatate — fiindca nici la acest capitol exigentele nu ne sunt indeplinite—, sau cu privire la sustinerea indemnizatiilor domniilor voastre — fiindca sunteti departe de a fi responsabili in atributiile pe care le aveti”, a mai spus el.
Vezi mai multe AICI
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!