Comunicarea in relatia parinte-adolescent – Speta mediere
Mediatorul Roxana Cozma, scrie in ziaruldeiasi.ro despre comunicarea in relatia parinte-adolescent:
”- Cat timp stai la mine in casa, respecti regulile mele! Ma rog, ale noastre, ca parinti. Intru cand vreau in camera ta, nu-mi trantesti tu mie usa in fata si nu urli la mine ca o descreierata!
– Asta inseamna ca eu n-am un loc in care sa ma lasi tu in pace?! Sa nu te mai vad, sa nu te mai aud?!
– Dar cine esti tu, sa emiti pretentii?! Vezi ca tu nu reprezinti nimic fara noi, numai ifose ai in cap. Sa te apuci de invatat, ca ai o multime de note proaste si ne faci de ras cu situatia ta scolara!
Unui adolescent nu-i spui niciodata ca „nu reprezinta nimic“ pentru ca ii distrugi rezervele de optimism si forta interioara pentru a razbi in viata. Un parinte trebuie sa stie asta si sa-si recunoasca greseala.
Acest dialog s-a petrecut chiar in fata mea, atunci cand mama Adrianei (nu este numele real al fetei) ma solicitase ca facilitator in relatia cu fiica ei, eleva in clasa a XI-a. Am luat-o de brat pe mama fetei si i-am facut semn sa nu mai continue. M-am gandit ca trebuie sa-i explic care este logica mecanismelor de relationare parinte-adolescent. Abordarea „ori faci ce-ti spun eu, ori te desfiintez“ este anacronica.
– Doamna, sunt sigura ca va iubiti fiica, dar…nu ii transmiteti acest sentiment. Pentru a putea facilita comunicarea, va pot spune ce mesaj relational sta in spatele cuvintelor pe care le-ati folosit in situatia la care am asistat: „casa mea, regulile mele, eu pot sa-ti incalc dreptul la intimitate, iar tu nu reprezinti nimic altceva decat o latura a familiei noastre, pe care trebuie s-o respecti si s-o onorezi!“ Asa, si?! Fetei ii ramane doar sa lase capul plecat si sa admita ca a gresit?! Dar Adriana este la varsta cand incearca sa se descopere pe sine si daca parintii ii accentueaza doar slabiciunile, este foarte probabil ca ea sa caute alte oglinzi care sa-i ascunda frustrarile, alti oameni, in relatie cu care sa se simta confortabil. Cine stabileste ceea ce este valoros in actiunile noastre, care dintre rezultate ne conduc la o imagine buna despre noi insine?! Toate acestea depind de valorile morale cultivate in familie si de discernamantul format, pe masura ce experimentam situatii de viata, trairi, cunoastem tipuri diferite de oameni, interactionam, luam decizii, ne autoeducam, evoluam. Cand un tanar nu are incredere in sine, pentru ca parintii i-au aratat in special greselile pe care le face (asa isi mentin ei autoritatea, dand impresia ca detin adevarul absolut), este sovaitor, nemultumit de sine, anxios, suspicios, conflictual.
– Adica eu, ca mama ce sa fac?! Sa o las sa tipe la mine, sa iasa cu prietenii ei, sa vina beata acasa, sa se taraie cu note de 5 si 6, dupa ce a fost pana in clasa a VII-a, premianta ?! Ce-o sa iasa din ea..?!
– Va propun sa relationati pe un alt principiu: cel al cooperarii. Pentru o astfel de relatie, cele doua parti 1. trebuie sa se respecte, 2. sa-si asume erorile proprii si 3. sa aiba un obiectiv comun. Care-ar fi acesta?! Pentru ca, numai cand avem un obiectiv comun, motivant, putem coopera cu o alta persoana.
– As vrea ca Adriana sa devina un om de succes! si sunt sigura ca si ea vrea asta (ochii mamei straluceau).
– Nu stim inca. Ideea este sa comunicati, nu sa-i impuneti un nou standard. Cum puteti face asta?!
– Pai, imi cer scuze pentru iesirea mea nervoasa si ne impacam. O sa ne asumam, fiecare, greselile…”
Distribuie
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!