Euro depreciat datorită economiei Spaniei şi Germaniei

 

Moneda unică europeană s-a depreciat faţă de dolar, săptămâna trecută, reducându-şi câştigul înregistrat în octombrie, în condiţiile în care Spania a anunţat un şomaj record pentru trimestrul al treilea, iar Germania – declinul neaşteptat al încrederii întreprinzătorilor în economie, luna aceasta.

Euro a scăzut cu 0,7% în intervalul 22-26 octombrie, pe piaţa din New York, la 1,2939 dolari. Astfel, de la începutul lunii octombrie, moneda împărţită de 17 state din UE a câştigat numai 0,6% raportat la moneda SUA. Dacă euro nu va mai creşte până la finele lunii curente, atunci aprecierea sa va fi cea mai slabă din martie până în prezent.
Analiştii arată că datele economice anunţate săptămâna trecută în zona euro nu au venit deloc în sprijinul monedei regiunii, iar pariurile traderilor arată că aceasta va continua să piardă teren.
Institutul Naţional de Statistică de la Madrid a informat, vineri, că rata şomajului din Spania a crescut la 25,02%, în trimestrul al treilea, un nou record maxim. Economiştii aşteptau, însă, mai mult: 25,1%, după un şomaj de 24,6% în trimes­trul al doilea.
Indicele Ifo care măsoară încrederea oamenilor de afaceri germani a scăzut la 100 de puncte, luna aceasta, de la 101,4 în septembrie, conform institutului Ifo din München. Analiştii anticipau ca indicele să urce la 101,6 puncte.
Aceste date au venit după ce Markit Economics din Londra a anunţat că indicele compozit care măsoară sectorul industrial şi industria serviciilor din uniunea monetară a scăzut în mod neaşteptat în octombrie, la 45,8 puncte, de la 46,1 în luna anterioară. Analiştii preconizau o creştere până la 46,5 puncte. Amintim că un indice mai mic de 50 de puncte indică scăderea domeniului analizat.

Alina Vasiescu, bursa.ro

Cuvinte cheie: , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie