Procurorii DNA au extins ancheta in dosarul Interagro

 

Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) au extins ancheta in dosarul Interagro, se arata intr-un comunicat al institutiei emis vineri, 4 decembrie 2015.

dna1In dosar sunt cercetati Ioan Niculae, patronul grupului S.C. INTERAGRO S.A., Gheorghe Bunea Stancu, fost presedinte Consiliu Judetean Braila si alte persoane.

Astfel, procurorii anticoruptie au dispus extinderea urmaririi penale fata de Said Baaklini, reprezentantul firmei LIBAROM AGRI, sub aspectul savarsirii infractiunilor de cumparare de influenta, complicitate la evaziune fiscala si spalare de bani si fata de Rajef Sharif Mohammad, reprezentantul MIKE TRAIDING (dat in urmarire internationala) sub aspectul savarsirii infractiunilor de complicitate la evaziune fiscala si spalare de bani.

”In prima parte a anului 2009, suspectul Ioan Niculae, patronul grupului S.C. Interagro S.A., a initiat si desfasurat activitati de corupere, fiind vizati functionari publici si inalti demnitari ai statului, cu scopul de a-i convinge sa promoveze o Hotarare de Guvern, prin care sa fie acordate facilitati fiscale, privind subventionarea achizitiei de ingrasaminte chimice, cu consecinta directa in beneficiul financiar al grupului INTERAGRO.

Persoanele care au acceptat influenta suspectului Ioan Niculae, au incercat prin activitati de „lobby” sa determine promulgarea unei asemenea Hotarari de Guvern, desi se cunostea opinia Comisiei Europene referitoare la acest tip de „subventionare”. Masura de sprijin avuta in vedere reprezenta un ajutor de stat care contravine legislatiei aplicabile la nivelul Uniunii Europene, iar consecinta directa era ca suma necesara unei asemenea facilitati fiscale nu putea fi prevazuta in proiectul Legii bugetului de stat.

In acest context, suspectul Ioan Niculae i-a promis suspectului Gheorghe Bunea Stancu, presedinte al Consiliului Judetean Braila, in perioada respectiva, diferite foloase, pentru ca acesta din urma sa intervina pe langa persoane cu putere de decizie din cadrul Guvernului Romaniei in vederea aprobarii Hotararii de Guvern.

In afara acestor aspecte care au facut obiectul mediatizarii prin comunicatul 1316/VIII/3 din 24 iulie 2015, pe parcursul efectuarii actelor de urmarire penala, au rezultat date suplimentare prin care s-au constatat fapte noi si date cu privire la participarea unor alte persoane, dupa cum urmeaza:

In cursul lunii martie 2009, suspectul Said Baaklini a contactat si a promis unei persoane care ocupa o functie de decizie intr-un minister ca, in cazul in care va realiza interventiile si demersurile necesare astfel incat sa fie adoptat un proiect de hotarare de guvern ce avea ca scop subventionarea achizitiei de ingrasaminte din productie interna, ceea ce ar fi adus beneficii de peste jumatate de miliard de euro lui Ioan Niculae, patronul INTERAGRO, acesta din urma ii va da, prin intermediul lui Said Baaklini, inaltului functionar, suma de 3.000.000 euro.

In urma efectuarii urmarii penale, s-a stabilit ca actiunile initiate si coordonate de suspectul Ioan Niculae, care a pus la cale un circuit financiar sub aparenta unor tranzactii comerciale intre INTERAGRO si LIBAROM, care in realitate nu au avut loc, cu scopul de a externaliza suma rezultata din evaziune fiscala, catre o firma de tip off shore din Insulele Virgine Britanice, au fost sprijinite de reprezentantii firmelor implicate in acest circuit infractional, mai precis Said Baaklini – reprezentantul LIBAROM AGRI si Rajef Sharif Mohammad – reprezentantul MIKE TRAIDING”, se arata in ordonanta de extindere a urmaririi penale.

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie