Propunere: Organizarea alegerilor parlamentare si locale in aceeasi zi in primavara anului viitor

 

Un senator propune organizarea alegerilor parlamentare si locale in aceeasi zi, in primavara anului viitor, scrie digi24.ro.

votSenatorul Christian Gigi Chiru sustine ca Romania nu va trebui sa treaca printr-o perioada electorala de aproape un an si nu va fi aruncata intr-o criza politica.

”Ma uit cu ingrijorare ca sunt in continuare cetateni care continua sa protesteze, ceea ce este posibil sa se intample si dupa desemnarea guvernului interimar. Pe de alta parte, propunerea de dizolvare a Parlamentului si de organizare a unor alegeri parţiale/anticipate anul acesta nu reprezinta, in opinia mea, o soluţie viabila. Sunt de parere ca se impune organizarea alegerilor locale si parlamentare anul viitor. Totodata, este necesara revenirea la forma de alegere a primarilor in doua tururi. Dizolvarea parlamentului acum este inoportuna pentru ca s-ar crea vid legislativ, iar acum este nevoie sa depasim momentul care ar putea duce statul intr-o criza politica, prin instalarea unui guvern, fie el si tehnocrat, pentru o perioada scurta de timp, in vederea rezolvarii acestei probleme, in loc sa dam nastere altora noi. Subliniez si faptul ca este necesar sa reflectam asupra organizarii concomitent a alegerilor locale si a celor parlamentare, chiar daca mizele electorale difera. in acest fel, in primavara anului viitor (in luna aprilie-mai) vom avea alegeri locale, un nou Parlament si un nou Guvern si intr-un timp relativ scurt, vom reusi sa oprim aruncarea tarii intr-o criza politica majora”, se arata intr-un comunicat transmis de senator Digi24.

De asemenea, senatorul a subliniat faptul ca este obligatoriu sa se ţina cont de rezultatele referendumului din 2009, atunci cand peste 50% dintre romanii cu drept de vot au decis ca isi doresc Parlament unicameral si reducerea numarului de parlamentari la maximum 300 de persoane.

”Desigur ca referendumul din 2009 a fost complet ignorat, fiind in acest fel ignorata si vointa cetatenilor, de reducere a numarului de parlamentari, iar astfel a fost subminata valoarea votului, chiar daca sistemul nostru politic, consfintit si de Constitutie, se fundamenteaza pe votul majoritar”, a mai precizat senatorul Christian Gigi Chiru.

Cuvinte cheie: , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie