Toate privatizarile si listarile programate pentru anul 2015 au fost ratate de statul roman

 

Toate privatizarile si listarile programate pentru anul 2015 au fost ratate de statul roman, anunta adevarul.ro.

Oltchim fabricaIn planul Guvernului pentru anul acesta era privatizarea Postei si a Oltchim, dar si listarile CFR Marfa, Aeroporturi Bucuresti, Portul Constanta ori Hidroelectrica.

In cazul Postei Romane, compania belgiana bpost nu a depus oferta angajanta pentru preluarea Postei Romane, pana la 15 septembrie, cand a expirat termenul-limita. Bpost fusese selectata de catre autoritati pentru vanzarea a 51% din companie. Acum, Guvernul urmeaza sa reanalizeze procesul de privatizare a operatorului. Compania a inregistrat anul trecut un profit net de 22,8 milioane de lei, dupa cinci ani de pierderi. Ludwik Sobolewski, directorul general al Bursei de Valori Bucuresti (BVB), si fost presedinte al Consiliului de Administratie al Postei Romane, afirma recent ca listarea companiei pe piata de capital ar reprezenta cea mai buna varianta de capitalizare pentru companie in acest moment.

Cu privire la Oltchim, statul a scos de mai multe ori la licitatie combinatul in 2014, dar nicio astfel de tentativa nu a avut loc in 2015. Aflat in insolventa, combinatul a beneficiat de stergerea a doua miliarde de lei din datoriile acumulate, astfel ca atrage in continuare interes. Chinezii de la Junlun Petroleum au revenit la Ramnicu Valcea pentru a efectua o analiza tehnica, iar SIF Transilvania a anuntat ca doreste preluarea companiei, tranzactia fiind conditionata de achizitia rafinariei Arpechim, detinuta insa de Petrom. De asemenea, si omul de afaceri stefan Vuza – care a participat si la procesul de privatizare din 2012 – este interesat.

Vezi mai multe AICI

Cuvinte cheie: , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie