O structura responsabila cu derularea procedurilor SAL se infiinteaza in cadrul ANPC. In sistemul bancar va fi infiintat ”Centrul de solutionare alternativa a litigiilor din sistemul bancar”
Guvernul a adoptat in sedinta de miercuri, 26 august 2015 doua Ordonante prin care se instituie noi reglementari in privinta protectiei consumatorilor.
Prima ordonanta transpune in legislatia romaneasca prevederile Directivei nr. 2013/11/UE a Parlamentului European si a Consiliului privind solutionarea alternativa a litigiilor in materie de consum.
Scopul directivei este de a depasi diferentele intre statele membre in ceea ce priveste sistemele de solutionare a reclamatiilor, atat in ceea ce priveste sectoarele acoperite de acestea, cat si calitatea procedurilor.
Directiva nr. 2013/11/UE urmareste sa asigure un nivel inalt de protectie a consumatorilor si o buna functionare a pietei interne prin garantarea faptului ca reclamatiile impotriva comerciantilor pot fi prezentate de catre consumatori, in mod voluntar, unor entitati care aplica proceduri de solutionare alternativa a litigiilor. Directiva impune statelor membre sa faciliteze accesul consumatorilor la proceduri de solutionare alternativa a litigiilor (denumite in continuare “proceduri SAL”) in cazul litigiilor nationale si al celor transfrontaliere care se refera la obligatiile contractuale prevazute in contractele de vanzari sau in contractele de prestari de servicii din toate sectoarele comerciale.
Pentru ca procedura SAL sa fie disponibila si usor accesibila, la nivel european se va institui un instrument on line, platforma SOL, care va fi un site interactiv, gratuit si disponibil in toate limbile oficiale ale institutiilor Uniunii Europene. Aceasta platforma: va furniza un formular de reclamatie care va fi completat si transmis online de catre reclamant; va informa partea parata in legatura cu reclamatia depusa; va identifica institutiile abilitate (entitatile SAL), etc.
Ordonanta adoptata de Guvern creeaza in Romania, cadrul juridic necesar pentru ca reclamatiile impotriva comerciantilor sa poata fi prezentate voluntar de catre consumatori entitatilor care aplica proceduri SAL intr-un mod independent, impartial, transparent, eficace, rapid si echitabil.
Astfel, se infiinteaza, in cadrul Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor, o structura responsabila cu derularea procedurilor SAL, in subordinea Inaltului Functionar Public, pentru a se asigura stabilitatea si continuitatea acestei structuri. Aceasta structura este impartiala si isi desfasoara activitatea independent de activitatile de supraveghere si control piata.
In cazul in care autoritatile publice centrale sau autoritatile administrative autonome cu responsabilitati in domeniul protectiei consumatorilor nu infiinteaza, in vederea solutionarii litigiilor, structuri SAL, structura responsabila cu derularea procedurilor SAL din cadrul Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor poate avea si rol de autoritate complementara.
Pentru domeniul bancar, avand in vedere complexitatea acestuia, precum si impactul pe care serviciile bancare le au asupra consumatorilor, se infiinteaza Centrul de solutionare alternativa a litigiilor din sistemul bancar, iar activitatea acestui centru este coordonata de un Colegiu de Coordonare.
A doua Ordonanta adoptata astazi vizeaza, pe de o parte, evitarea unor paralelisme legislative, avand in vedere ca exista legislatie speciala referitoare la practicile comerciale incorecte/abuzive, ale comerciantilor in relatia cu consumatorii si armonizarea reglementarilor cu legislatia europeana privind protectia consumatorilor si, pe de alta parte, se urmareste clarificarea, in principal, a regimului sanctiunilor contraventionale, sens in care se propune aplicarea sanctiunilor contraventionale in cazul tuturor situatiilor in care un operator economic foloseste o practica comerciala incorecta si nu numai a practicilor incluse in Anexa la Legea nr. 363/2007, asa cum este in prezent.
Sursa: gov.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!