Bani pentru programele presuspendate de Comisia Europeana
Guvernul se va reuni sâmbata în sedinta pentru a aproba a doua rectificare bugetara din acest an, ministrii care gestioneaza programele presuspendate de catre CE având sarcina ca, pâna atunci, sa identifice în propriul buget si resurse prin care sa acopere cheltuielile aferente acestor proiecte.
„Fiecare minister va trebui sa îsi asigure partea financiara pentru a continua aceste proiecte, încercând sa faca în buget loc pentru aceste cheltuieli. Trebuie sa fie identificate sumele, astfel încât proiectele sa nu fie blocate. Aceste este primul element ca si obligatie pentru fiecare ministru în parte si sâmbata, când va fi sedinta de guvern, acest lucru va fi luat în calcul”, a declarat consilierul de stat al premierului Eugen Teodorovici.
Serviciile Comisiei Europene au informat autoritatile române, printr-o scrisoare, ca au decis sa „presuspende” cea mai mare parte din trei programe cofinantate prin fondurile structurale ale UE, legate de transport, dezvoltarea regionala si cresterea competitivitatii economice.
Proiectul de rectificare bugetara prevede ca veniturile bugetului de stat vor fi mai mici cu peste un miliard lei, prin scaderi la TVA, sume primite de la UE în contul platilor efectuate, impozit pe venit si salarii, iar cheltuielile vor fi majorate cu 307 milioane lei pentru acoperirea costurilor de personal, achizitii si subventii agricole.
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!