Doi avocati au sesizat CSM privind o posibila implicare a BNR in actul de justitie in favoarea bancilor

 

Doi avocati au sesizat Consiliul Superior al Magistraturii privind o posibila implicare a BNR in actul de justitie, in favoarea bancilor scrie curierulnational.ro.

justitieCarmen Popa, avocat in Craiova cere o verificare a unei posibile incercari de a influenta justitia in privinta modului de adoptare a deciziilor instantelor in ceea ce priveste procesele cu francii elvetieni. „Prin prezenta va sesizez si va adresez respectuoasa rugaminte de a declansa controlul privind o posibila situatie de incalcare a independentei sistemului judiciar si de manipulare a libertatii de constiinta a judecatorilor de catre Banca Nationala a Romaniei, prin conducerea sa la cel mai inalt nivel, in legatura cu problematica in­ghetarii cursului valutar la pari­tatea leu/ CHF de la data acordarii creditului“, se arata in sesizarea transmisa catre CSM.

„Exista motive care ma fac sa cred ca scopul manipulator urmarit de Banca Nationala a Romaniei (sub pretextul ca dreptul bancar este insuficient cunoscut de magistrati) si afectarea independentei judecatorilor a fost atins. Exista rumori potrivit carora, in cadrul ultimei sedinte de unificare a practicii judiciare din luna mai, s-a discutat problematica solutiilor deja pronuntate in ceea ce priveste in­ghetarea cursului valutar la pa­ri­tatea leu/ CHF de la data acordarii creditului“, mai sustine avocata.

O alta sesizare a fost trimisa CSM de Asociatia Parakletos (o asociatie de protectie a consumatorilor), prin avocatul Gheorghe Piperea.

Conform paginadebanci.ro, oficiali BNR ar fi reactionat violent fata de sesizarea facuta de avocatul Gheorghe Piperea catre Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) privitoare la seminarul de drept bancar de la Sinaia, in care solicita judecatorilor sa analizeze daca prezenta ca lectori a unor oficiali ai bancii centrale la un stagiu de pregatire a magistratilor reprezinta sau nu o atingere adusa independentei justitiei. In ziarul ”Bursa”, viceguvernatorul BNR, Bogdan Olteanu, considera ca sesizarea depusa de Asociatia Parakletos prin avocatul Piperea este „o mitocanie la adresa judecatorilor“. De asemenea, Nicolae Cinteza, directorul Directiei de Supraveghere din BNR a declarat pentru paginadebanci.ro: ”Promisiunile pe care le-a facut avocatul Piperea multor debitori, privind conversia in lei, la curs istoric, a creditelor acordate in CHF, nu si-au atins scopul si, de aici, de altfel de inteles, supararea domnului Piperea. Nici un stat din Europa nu a acceptat conversia la curs istoric. Chiar cei mai vocali reprezentanti politici ai unor state au recunoscut in final ca procedura de conversie la curs istoric ar fi o greseala (vezi Polonia)”.

Cuvinte cheie: , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie