Impactul repatrierii asupra copiilor – Speta mediere
Mediatorul Roxana Cozma propune in ziaruldeiasi.ro un subiect de interes pentru romani: repatrierea. Ce impact are repatrierea asupra copiilor si ce eforturi trebuie sa faca acestia din urma pentru a se reacomoda in tara de origine vedeti in speta de mai jos.
Adrian este unul dintre românii care au plecat în Spania şi au muncit acolo 7 ani în construcţii. În ultimul an nu a mai găsit de lucru şi s-a întors în ţară. Este în vârstă de 40 de ani, căsătorit şi are un băiat în clasa a VII-a.
“Am venit cu băiatul mai devreme de începerea anului şcolar, să se acomodeze, şi am rugat o profesoară să îi predea gramatica limbii române şi operele literare ale câtorva scriitori români. Băiatului nostru, Horia, i s-a părut nedrept să îl chinuim cu un program mult mai încărcat decât la şcoala unde învăţa, să îl despărţim de prietenii lui şi să nu-i dăm şansa de a urma liceul în Spania. Eu ştiu că are dreptate, dar situaţia noastră financiară era demult precară, trebuia să ne hotărâm să revenim“.
O emigrare produce efecte în timp, părinţii sunt nevoiţi să se acomodeze, să comunice într-o limbă străină, să se adapteze la un alt mod de viaţă, impus de cultura ţării respective şi de regulile sociale scrise şi nescrise pe care trebuie să le asimileze pentru a-şi atinge obiectivele personale. La vârste mici, copiii se pot integra mai uşor în cartier, la grădiniţă sau şcoală şi adaptarea este firească, vorbesc fluent limba ţării unde s-au stabilit părinţii, dar şi limba maternă.
”Dumneavoastră l-aţi consultat şi pe Horia înainte să luaţi hotărârea de a reveni în ţară?”, am întrebat.
Citeste mai departe pe ziaruldeiasi.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!