Leul s-a depreciat pe fondul scandalului de coruptie in care este implicat premierul Victor Ponta

 

Scandalul în care este implicat şeful Guvernului îşi arată şi primele efecte. Leul se depreciază abrupt faţă de euro, contrar monedelor din regiune. La casele de schimb valutar, euro este cotat la 4,46 lei, în timp ce cursul oficial este 4,44 lei. Cotaţia Băncii Naţionale arată că moneda noastră a cedat teren şi în faţa dolarului şi a francului elveţian.

bani monedeTensiunea politică din România a dus la deprecierea leului cu 0,6 procente față de euro. După izbucnirea scandalului de corupție în care este implicat Victor Ponta, un euro era cotat la 4,4610 lei.

Aceasta este cea mai mare scădere dintre cele 24 piețe emergente monitorizate de Bloomberg.

Potrivit publicației economice, leul ar putea depăși nivelul de 4,5 pentru un euro, dacă incertitudinea politică va continua.

De asemenea, randamentul obligațiunilor de stat cu scadență în anul 2020 a crescut de la 1,749% la 1,761%, către cel mai mare nivel din luna ianuarie. digi24.ro

Cuvinte cheie: , ,

Comentarii oprite

Ne pare rău! Publicarea de comentarii nu este permisă.

Distribuie