Decizie ICCJ privind fapta medicului de a primi plati suplimentare sau donatii de la pacienti
Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a decis, în şedinţa din 4 iunie 2015, că admite sesizarea formulată de Curtea Militară de Apel, în dosarul nr. 34/753/2013 prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept: „dacă fapta medicului, care are calitatea de funcţionar public, de a primi plăţi suplimentare sau donaţii de la pacienţi, în condiţiile art. 34 alin. 2 din Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacientului, constituie sau nu o exercitare a unui drept recunoscut de lege, având ca urmare incidenţa dispoziţiilor art. 21 alin. 1 teza I din C. pen, şi în consecinţă:
“Stabileşte că fapta medicului din sistemul public de sănătate, care are calitatea de funcţionar public, în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 alin. 1 lit. b teza a II-a din Codul penal, de a primi plăţi suplimentare sau donaţii de la pacienţi, în sensul art. 34 alin. 2 din Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacientului, nu constituie o exercitare a unui drept recunoscut de lege care să atragă incidenţa dispoziţiilor art. 21 alin. 1 teza I din Codul penal”.
:: Minuta Deciziei nr. 19/2015
Comentarii oprite
Ne pare rău! Publicarea de comentarii nu este permisă.