Acord de mediere: Partaj si cesiune de parti sociale

 

Ne-am intalnit pentru ca am fost recomandata de o clienta dintr-o alta mediere si pentru ca voiau un mediator din alt oras. Nu doreau ca statutul lor social sa influenteze persoana care urma sa le ajute sa rezolve impasul in care se gaseau.

3d people in a round table having a meeting.

3d people in a round table having a meeting.

Inca de la prima intalnire am avut o discutie comuna(cu ambele parti prezente), in care mi-au spus ca doresc sa intre in mediere sa-si clarifice starea relatiei lor si apoi sa decida ce vor face pe mai departe. Parea a fi o mediere de familie. De fapt, de acolo am inceput.

Mediere in probleme de familie

Sedintele de mediere au decurs civilizat, au discutat deschis problemele aparute in casnicia lor, fara a se jigni si fara a-si vorbi urat.

Au ajuns la concluzia ca isi doresc sa se desparta, asa ca am inceput sa discutam despre conditiile in care se va intampla asta.

Au convenit ca doamna A va pastra numele dobandit dupa casatorie pentru a avea acelasi nume de familie cu copiii lor, am intocmit planul parental pentru copii.

Partajul au decis sa nu il faca in acel moment, chiar daca le explicasem ca partajul din cuprinsul unui acord de mediere beneficiaza de o reducere de 50% a taxei de timbru pentru bunurile imobile.

Cand ne-am intalnit sa semnam acordul de mediere m-au intrebat daca am putea discuta si despre partaj.

Discutia a fost lunga deoarece erau mai multe bunuri in masa partajabila, si erau si doua situatii mai sensibile in acest demers:

  • Domnul A era asociat in firma pe care o detineau, si unde lucra si doamna,impreuna cu inca trei asociati
  • Aveau un spatiu inchiriat pentru care era garantata plata chiriei cu un contract de imprumut de bani pe numele domnului A, autentificat la notar, in baza caruia domnul incasa in fiecare luna o suma considerabila.

Acord de mediere cu partaj si cesiune de parti sociale

Deoarece cu scurt timp in urma asociatii majorasera capitalul social al firmei, iesea din discutie varianta in care doamna A sa primeasca contravaloarea partilor sociale care i-ar fi revenit. Era o miscare riscanta pentru ca firma era implicata in niste proiecte la care daca s-ar fi renuntat era pusa in pericol atat activitatea firmei cat si renumele ei. O varianta agreata de parti a fost cesionarea de parti sociale pe numele doamnei A, din cele detinute de sotul ei. Dar aici intervenea dreptul de preemtiune a celorlalti asociati, asa cum era stipulat in actele firmei.

Am mers pe varianta de a-i chema, intr-o mediere separata, pe actionarii firmei si de a discuta cu ei situatia. Au fost de acord sa renunte la dreptul lor de preemtiune in favoarea doamnei A, asa ca am incheiat acord de mediere.

In ceea ce priveste chiria/contractul de imprumut au convenit ca domnul A sa ii plateasca doamnei A jumatate din valoarea imprumutata si el sa continue sa incaseze chiria/ratele.

S-au inteles si cu privire la valorile bunurilor imobile pe care le detineau si modul in care sa fie distribuite intre ei, asa ca am incheiat acord si pe partaj.

La instanta a fost depus acordul pe partaj si acordul asociatilor pentru cesiunea partilor sociale, astfel incat sentinta de expedient pronuntata mentiona si acest aspect.

Cat a durat ca timp? De la prima intalnire cu partile si pana la pronuntarea sentintei de expedient pe partaj au trecut 4 luni.

Cati bani au economisit? Pentru ca si-au evaluat ei proprietatile si ca le-au partajat prin acord de mediere am calculat impreuna ca au economisit 350.000 de euro.

Ce au mai avut de castigat? Relatia dintre ei. Domnul si doamna A continua sa fie parintii copiilor lor si parteneri de afaceri, chiar daca nu mai sunt soti.

La fel de important este ca totul a fost confidential, astfel incat activitatea firmei nu a fost afectata de modificarile de actionariat.

 

Anca Stancu, mediator

Cuvinte cheie: , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie