Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie face precizări cu privire la abuzul în serviciu

 

Având în vederile dezbaterile lansate în spațiul public referitoare la o presupusă dezincriminare a infracțiunii de abuz în serviciu, precum și solicitările reprezentanților mass-media de a primi un punct de vedere al Ministerului Public în legătură cu această chestiune, Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
parchetPrin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 (referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.246 din Codul penal din 1969, ale art.297 alin. 1 din Codul penal și ale art.132 din Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, publicată în Monitorul Oficial nr.517 din 08.07.2016), Curtea Constituțională a decis că dispozițiile art.246 din Codul penal din 1969 și ale art.297 alin.(1) din Codul penal sunt constituționale în măsura în care prin sintagma „îndeplinește în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înțelege „îndeplinește prin încălcarea legii”. Dispozitivul acestei decizii se completează și trebuie interpretat/ aplicat în raport cu considerentele care îl fundamentează și explicitează. Astfel, Curtea statuează că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuții de serviciu reglementate expres prin legislația primară — legi și ordonanțe ale Guvernului.

De asemenea, trebuie menționat faptul că Decizia nr. 405/2016 este o decizie interpretativă, care nu afectează conținutul normativ al actului controlat, ci doar înțelesul său contrar Constituției. Practic, fără a se declara neconstituționalitatea textului, Curtea reinterpretează norma și stabilește care este interpretarea compatibilă cu Constituția. În consecință, prin această decizie nu a fost „dezincriminată” infracțiunea de abuz în serviciu.

Sursa: Ministerul Public

Cuvinte cheie: , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie