Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie: Infracţiunile modificate de Ministerul Justiţiei se pot comite doar de funcţionari publici şi demnitari

 

Laura Codruţa Kovesi, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), a fost joi invitata unei ediţii speciale a emisiunii „Perfect Imperfect”, moderate de Emma Zeicescu.
Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, spune că nu mai are încredere în ministrul Justiţiei, după apariţia proiectelor de ordonanţă pentru care DNA nu a fost consultată:

kovesiLa prima întâlnire cu ministrul Justiţiei, acesta a promis în mod ferm că orice modificare a legilor care vizează activitatea noastră va fi discutată şi se va face o consultare prealabilă. Ieri am constatat că lucrurile stau altfel. După ce s-a aflat în mod public de existenţa celor două proiecte, le-am primit şi noi. Haideţi să luăm proiectul care vizează modificarea Codului Penal: în spaţiul public s-a afirmat că sunt nişte clarificări. De ce trebuie să le facem în secret? De ce le facem pe ascuns? De ce nu consultăm sistemul judiciar? Pentru că sistemul judiciar aplică aceste coduri penale”. – a declarat Laura Codruţa Kovesi joi seara, la emisiunea de pe TVR 1 „Perfect Imperfect”, moderată de Emma Zeicescu.

Şefa DNA a observat că modificările propuse de Ministerul Justiţiei implică doar anumite categorii de persoane: „Sistemul de justiţie se reformează şi stă în baza a patru infracţiuni. Trei dintre ele sunt infracţiuni de serviciu şi a patra vizează conducerea autovehiculului sub influenţa băuturilor alcoolice. Acest proiect se adresează unei anumite categorii de persoane. Deci Justiţia română se reformează acum prin modificarea a trei infracţiuni – abuzul în serviciu, dezincriminarea neglijenţei în serviciu şi dezincriminarea parţială a conflictului de interese. Toate aceste trei infracţiuni se pot comite doar de anumite persoane – de funcţionari publici, de persoane care deţin demnităţi publice, de demnitari. Sunt infracţiuni care pot fi comise doar de miniştri, secretari de stat, senatori, deputaţi, magistraţi, poliţişti, primari, preşedinţi de consilii judeţene, directori. Codul penal are sute de infracţiuni. Şi noi stăm să modificăm trei-patru.

Lupta împotriva corupţiei scoate din nou oameni în stradă. „Laura, nu uita, noi suntem de partea ta!” – a fost unul dintre mesajele scandate miercuri seară de cei aproximativ 4000 de bucureşteni ieşiţi să protesteze faţă de proiectele elaborate de Guvern privind graţierea unor pedepse şi modificarea Codului Penal. De la discuţiile aprinse privind controversatul proiect de Ordonanţă de Urgenţă propus de ministrul Justiţiei, până la cele privind urmărirea lui Sebastian Ghiţă şi dosarele în care acesta este cercetat, procurorul şef al DNA Laura Codruţa Kövesi este unul dintre oamenii momentului în România, potrivit stiri.tvr.ro

 

Cuvinte cheie: , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie