ANAF va fi obligata sa publice o lista neagra cu firmele care prezinta riscuri in afaceri
Ministrul Finantelor, Viorel Stefan, a anuntat, luni seara, ca ANAF va fi obligata sa publice o lista neagra cu firmele care reprezinta un risc pentru oricine vrea sa intre in afaceri cu ele.
Aceasta lista va fi realizata pentru ca oamenii care vor sa se asocieze cu aceste companii sa stie in ce se baga, a anuntat ministrul la Realitatea TV. Ministrul a acuzat ca ANAF ridica patronii unor firme cu mascatii si ca ii obliga sa dovedeasca ca nu au facut evaziune fiscala si ca nu au legatura cu evazionistii.
„La ANAF le-am spus: voi inversati dovada probei – dovedeste ca esti un contribuabil bun. Cu mine nu puteti lucra asa. Trebuie sa ne schimbam comportamentul. O prietena de-a mea s-a trezit cu mascatii la firma si obligata sa declare ca a vazut o persoana. In sapte ore s-a clarificat treaba, dar puteau sa se intample multe cu firma ei. Persoana pe care o cautau era un evazionist si avusesera cu ani de zile o relatie comerciala.
La noi s-a ajuns ca Fiscul sa ma ia cu mascati si eu sa dovedesc ca nu e asa. In programul nostru de guvernare se vorbeste de o lista care sa se faca publica cu cei aflati in zona de risc. Si atunci sa evit sa intru in relatii comerciale cu acestia”, a mai spus Viorel Stefan, scrie ziare.com
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!